Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zece români, acuzaţi de 20 de furturi de cupru, arestaţi în Franţa

Publicat in Romania Libera, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Zece români, presupuşi membri ai unei reţele de hoţi de metale, care ar fi săvârşit 20 de furturi de cupru în sud - estul Franţei, au fost arestaţi şi puşi sub acuzare, a anunţat joi poliţia, citată de AFP, potrivit Mediafax.

Grupul acţiona noaptea, intrând prin efracţie în spaţiile unor întreprinderi specializate, iar apoi revindea marfa unor comercianţi, au declarat anchetatorii, care lucrează la acest caz de la începutul verii.

Anchetatorii au atribuit celor zece bărbaţi, care au între 18 şi 30 de ani, comiterea a 20 de furturi în Midi-Pyrénées, Aquitaine şi în Centru, în perioada iunie - august 2010, prejudiciul depăşind 300.000 de euro.

Ei au fost puşi sub acuzare pentru furt în grup organizat. Opt dintre ei au fost încarceraţi, iar doi sunt cercetaţi în libertate, sub control judiciar.

Poliţiştii au pierdut urma unei părţi din grup, la sfârşitul verii, când ei s-au întors în România, probabil cu prada.

În decembrie, poliţiştii români au avertizat Oficiul Central de Luptă împotriva Delicvenţei (OCLDI), un serviciu al poliţiei, despre întoarcerea în Franţa a infractorilor.

După mai multe arestări în Val d'Oise, la Haute-Garonne şi Tarn-et-Garonne, cei doi responsabili ai grupului au fost arestaţi în gara Matabiau din Toulouse, atunci când încercau să facă o echipă pentru noi furturi. Ultima arestare a început luni.

Zeci de anchetatori de poliţie au fost mobilizaţi în acest caz, ca parte a unei comisii rogatorii a unui judecător al Înaltei Curţi din Toulouse.

Zece români, presupuşi membri ai unei reţele de hoţi de metale, care ar fi săvârşit 20 de furturi de cupru în sud - estul Franţei, au fost arestaţi şi puşi sub acuzare, a anunţat joi poliţia, citată de AFP, potrivit Mediafax.

Grupul acţiona noaptea, intrând prin efracţie în spaţiile unor întreprinderi specializate, iar apoi revindea marfa unor comercianţi, au

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Este înfricoșător”. Sute de persoane, inclusiv români, fug din Iran: „Sunt cozi lungi la benzinării şi penurie de combustibil”

Adevarul acum 26 minute
Peste 600 de persoane de 17 naţionalităţi, inclusiv români, au fugit din Iran în Azerbaidjan în cele cinci zile de la începutul războiului aerian dintre Israel şi Iran.

Emisiunile zilei miercuri, 18 iunie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un al treilea grup de pelerini români a părăsit Israelul marţi

Adevarul acum 8 ore
MAE a transmis că un al treilea grup de cetăţeni români a părăsit Israelul şi se află în drum spre România.

Donald Trump cere „capitulare necondiționată” Iranului și avertizează că răbdarea SUA se apropie de sfârșit

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele american Donald Trump a afirmat marți că Statele Unite știu exact unde „se ascunde” liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, și că acesta ar putea fi o țintă ușoară pentru SUA și Israel, dar cel puțin deocamdată îl vor lăsa în

MAI: România nu oferă azil pentru un număr mare de israelieni, nici 3 milioane de apartamente

Mediafax acum 10 ore
„Ca urmare a apariției în spațiul public – în special pe rețelele de socializare – a unor informații referitoare la pretinsa oferire de azil pentru un număr mare de cetățeni israelieni sau chiar pregătirea a 3 milioane de apartamente din România pen

Video Explozii puternice la Teheran. Liderul suprem iranian avertizează: „Bătălia începe”. Trump cere „capitularea necondiționată” a Iranului

Adevarul acum 2 ore
Israelul bombardează masiv Teheranul. Armata anunță că a început un atac după ce a emis anterior un avertisment de evacuare dintr-o zonă populată a orașului. Pe de altă parte, Iranul a lansat un nou atac cu rachete asupra Israelului.

Cine este Ali Khamenei? Liderul suprem al Iranului, un adversar declarat al SUA şi al Israelului, şi-a marginalizat rivalii şi a zdrobit opoziţia populară. Viclenia şi Gărzile Revoluţionare i-au consolidat ascensiunea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că Statele Unite cunosc unde se află liderului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, dar a adăugat că SUA nu îl vor ucide, „cel puţin deocamdată”, şi a cerut „capitularea necondiţionată” a Iranului.

UPDATE - Lia Savonea, singurul candidat înscris la concursul pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie / Ce conţine proiectul de management

News.ro acum 11 ore
Lia Savonea, judecător la Înaltea Curţte de Casaţie şi Justiţie, este singurul candidat înscris la concursul pentru ocuparea postului de preşedinte al instanţei supreme, post deţinut în prezent de Alina Corbu, al cărei mandat se încheie în luna sept

Cancelarul Merz aprobă „treaba murdară pe care Israelul o face pentru noi toți” în Iran

HotNews acum 9 ore
Cancelarul german Friedrich Merz a susținut deschis marți loviturile Israelului asupra Iranului și a vorbit despre posibilul sfârșit al unei puteri iraniene care „a adus moarte și distrugere în lume”, relatează AFP. „Aceasta este treaba murdară pe c

Senatorul Paul Pintea, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce condus mașina cu permisul suspendat

Gandul acum 13 ore
Senatorul Paul Ciprian Pintea, care a trecut de la POT la PSD, a fost condamnat, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la un an şi cinci luni de închisoare cu suspendare, pentru că a condus o maşină cu permisul suspendat. Decizia nu este de

Vremea

București
acum

21°
mie.

19°/31°
joi

21°/33°
vin.

17°/25°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

18°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
Constanta
acum

21°
mie.

19°/29°
joi

19°/26°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/22°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

15°/28°
joi

16°/27°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/21°
Timisoara
acum

19°
mie.

18°/30°
joi

18°/33°
vin.

17°/26°
sâm.

12°/26°