I s-au tradus şi în româneşte trei romane, cel mai recent la Editura Humanitas, "Zona Sinistra", tradus anterior în alte 16 limbi. Aproximativ în preajma acelei apariţii, a fost invitat la Festivalul de literatură de la Bucureşti, prilej cu care Petru Cimpoieşu spunea "Abia aştept ca Ádám Bodor să ia Nobelul, ca să ne lăudăm că avem al doilea român care ia Nobelul." Romanul despre care scriem astăzi*) este unul al unei lumi închise, cu reguli proprii, în care individul nu e decât o rotiţă a unui enorm mecanism. O carte cu o atmosferă copleşitoare, greu de uitat, în care se petrec întâmplări fantastice luate ca fireşti, cu o totală naturaleţe, de către toţi cei implicaţi. Un teritoriu aflat la frontiera dintre mai multe ţări, zonă de tranzit şi totodată atent supravegheată, ceea ce i-a şi determinat pe unii comentatori să-l aprecieze drept o alegorie a spaţiului concentraţionar sau al ţărilor supravegheate, de tip comunist. Tot ce se întâmplă în carte e plin de mister, parcă vine din poveşti vechi, locurile par cunoscute, dar cititorului îi e greu, dacă nu imposibil să le aşeze pe hartă, oamenii sunt încăpăţânaţi şi ciudaţi, îşi împrumută femeile fără jenă, dar nu din misoginism, ele acceptă, şefă peste toţi e o femeie-colonel care ştie tot ce se petrece şi care are putere discreţionară asupra şederii oricui în zonă, chiar şi asupra numelor oamenilor. În această lume ciudată, în acest spaţiu imprevizibil şi incontrolabil, personajul principal - al cărui nume contează mai puţin din moment ce el însuşi nu este sigur că se numeşte aşa - îşi caută fiul adoptiv, îl găseşte, nu reuşeşte să-l convingă să revină în lumea largă, întâlneşte o mulţime de alte personaje, în cazul unora viaţa lor depinzând de acţiunile lui, după care, la capătul unui an sau al câtorva ani, se întoarce în nenumitul loc de unde a venit, lăsând, pare-se, zona complet îngheţată în stranietatea e