Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pensionarii militari, obligaţi să împrumute statul

Publicat in Jurnalul, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Mare balamuc este procesul recalculării pensiilor militare şi a scos la iveală realităţi foarte urâte. În primul rând aşa am putut afla că, în România, nici evidenţele militare nu sunt ce ar trebui să fie. Foarte multe dintre cadrele militare rezerviste s-au trezit cu ani întregi lipsă din documentele privitoare la parcursul lor în carieră. Drept urmare, fiindcă nu s-au găsit probele privitoare la vechime în arhive, până la noi căutări, pensia vine tăiată serios. Este foarte întemeiată revolta foştilor ofiţeri şi subofiţeri aflaţi în această situaţie: ce vină au ei că fotogramele după care au căutat cei de la "Pensii” nu reflectă realitatea pentru că au datele incomplete, şterse etc.? În mod evident, nedumerirea se adânceşte în momentul în care se ajunge la reducerea drastică a pensiei.

Forţînd comparaţia, până şi infractorilor li se aplică legea favorabilă, când sunt condamnaţi la puşcărie. Însă militarilor în rezervă nu li s-au lăsat pensiile aşa cum erau, până se termina recalcularea şi se clarificau toate sincopele din sistem. Ca să înjumătăţeşti pensiile cu promisiunea că acestea vor fi plătite retroactiv este dovadă de multă nepăsare faţă de impactul social asupra acestei categorii. Deşi ştiau că aşa se va întâmpla, guvernanţii n-au scos nici un cuvânt, decât abia în momentul în care pensiile înjumătăţite au fost deja virate în conturile pensionarilor militari, fără ca aceştia să primească şi vreo decizie aferentă. Deci, pensionarii militari au fost obligaţi să împrumute statul. Culmea este că, mulţi militari în rezervă poate chiar ar fi făcut-o de bună voie, dacă s-ar fi găsit cineva dintre guvernanţi care să le spună, bărbăteşte, că ţara este în mare nevoie financiară şi această soluţie, temporară şi benevol aleasă, poate să o scoată din groapa economică.

Cu fanfara, în rezervă şi ea, în faţa dricului, Guvernul merge mai departe, surd

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O problemă tehnică afectează serviciile Facebook, Instagram şi WhatsApp, anunţă Meta

News.ro acum 7 ore
O „problemă tehnică” are impact asupra utilizatorilor de Facebook, Instagram şi WhatsApp, a anunţat miercuri compania Meta, relatează SkyNews. Într-un comunicat postat pe X, firma de tehnologie a scris: „Suntem la curent cu faptul că o problemă tehn

Parlamentul olandez a votat intrarea României în spațiul Schengen

Libertatea acum 5 ore
Parlamentul din Olanda a votat, miercuri, intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025, relatează cotidianul olandez De Telegraaf.

Directorul FBI Christopher Wray va demisiona la sfârşitul mandatului lui Biden, în ianuarie

News.ro acum 4 ore
Directorul FBI Christopher Wray le-a spus miercuri angajaţilor Biroului Federal de Investigaţii că intenţionează să demisioneze la sfârşitul mandatului preşedintelui Joe Biden, în ianuarie, un anunţ care a venit la o săptămână şi jumătate după ce pr

Informări publice - 12 decembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Paltan Iancu aduce la cunoştinţă obţinerea Autorizaţiei de Construire nr. 130 din 25.10.2024, prin care se autorizează lucrări de construire pentru imprejmuire teren, în judeţul Brasov, oras Rasnov, zona Verze, identificat cu CF nr. 116463, nr. cad.

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum 12 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Bloomberg: Elon Musk devine prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari

News.ro acum 5 ore
Omul de afaceri Elon Musk a devenit prima persoană din lume cu o avere netă care depăşeşte 400 de miliarde de dolari, compania sa SpaceX fiind evaluată la 350 de miliarde de dolari în urma vânzării de acţiuni, scrie, miercuri, agenţia Bloomberg. Ast

Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru trafic de persoane

Libertatea acum 8 ore
Florin Petre, primarul din Crevedia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Tribunaalul Dâmbovița, miercuri, în cadrul unui dosar de trafic de persoane.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 13 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Director CNAIR: Se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti

News.ro acum 7 ore
Directorul CNAIR; Cfristian Pistol, anunţă, miercuri seară, că se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea primilor 15,7 km din Secţiunea 5 a Autostrăzii Sibiu – Piteşti. ”Autostrada Sibiu - Piteşti, secţiunea 5 ( Piteşti – Curtea de Argeş): se fac

Adolescent de 17 ani, din București, diagnosticat cu autism, dispărut fără urmă. Poliția cere ajutorul cetățenilor

Libertatea acum 5 ore
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din București, diagnosticat cu tulburare din spectrul autist, a dispărut fără urmă. Poliția Capitalei cere ajutorul oamenilor pentru a reuși să îl găsească. Familia băiatului a precizat că acesta a fost văzut ultim

Vremea

București
acum

joi

2°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

-0°/3°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

-0°/4°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
dum.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-0°/2°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
Timisoara
acum

joi

0°/3°
vin.

0°/5°
sâm.

-0°/3°
dum.

0°/5°