Clujul este printre puţinele judeţe din ţară în care numărul pensionarilor este mai mic decât cel al angajaţilor. Din contribuţiile care se plătesc în Cluj la casele de pensii se strâng doar 65% din câţi bani sunt necesari pentru achitarea pensiilor.
Deficitul dintre banii încasaţi şi cei cheltuiţi pentru pensii a fost, în Cluj, de aproximativ 35% în septembrie 2010. Cu toate acestea, judeţul stă foarte bine la acest capitol, comparativ cu restul. Banii cheltuiţi pentru pensii sunt mai mulţi decât cei câştigaţi din contribuţiile la Fondul de Pensii. Potrivit ultimului buletin lunar pe judeţe realizat de Institutul Naţional de Statistică (INS), clujenii care muncesc „duceau în spate“, la sfârşitul anului trecut, peste 160.000 de pensionari.
Buletinul respectiv arată că achitarea pensiilor în judeţul Cluj costă aproximativ 128.000 de lei lunar. Pe de altă parte, din contribuţiile pentru fondul de pensii se câştiga lunar numai aproximativ 83.000 de lei în septembrie anul trecut, diferenţa înregistrată fiind estimată la de 45.000 de lei (aproximativ 35%). Acest deficit este acoperit de la bugetul de stat.
Cluj, pe locul patru la contribuţii
Potrivit unui clasament întocmit pe baza buletinului Institutului Naţional de Statistică, în România, din cele 42 de judeţe, doar în 11 numărul angajaţilor îl depăşeşte pe cel al pensionarilor. Clujul se situează în acest top pe locul patru.
Dintre angajaţii clujeni, cei mai mulţi lucrează în servicii (125.783), pe locul doi în judeţ clasându-se industria şi construcţiile (65.356). Câştigul salarial mediu brut în Cluj este de 1.861 de lei, salariul mediu net fiind de 1.355 de lei. În Cluj sunt înregistraţi 19.096 de şomeri.
Potrivit reprezentanţilor Casei de Pensii Cluj, judeţul nostru a stat întotdeauna bine în ce priveşte raportul dintre pensionari şi angajaţi, dar şi referi