Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O îmbunătăţire de rating ar propulsa Bursa în topul mondial la creşteri

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Bursa a crescut foarte uşor, cu 0,11%, într-o piaţă în care majoritatea preţurilor au consemnat oscilaţii reduse, iar o tranzacţie specială cu 0,04% din acţiunile OMV Petrom (SNP) a susţinut o treime din lichiditate.

Nicolae Gherguş, directorul general al firmei de brokeraj Confident Invest, crede că linia ascendentă a pieţei a fost determinată de reintrarea investitorilor locali la tranzacţionare, atraşi de perspectiva ieşirii economiei din recesiune.

"Cred că avem de-a face cu o trezire a investitorilor, mai ales a celor locali, bazată mai degrabă pe o boare de perspectivă pozitivă privitoare la ieşirea, în sfârşit, şi a României din recesiune. Nu văd vreo legătură între creşterile din acest moment şi listarea Fondului Proprietatea. Din câte am observat până acum, cei mai mulţi care prezintă interes pentru listarea Fondului sunt vânzătorii, astfel că o creştere de piaţă pe această premisă ar fi posibilă ulterior listării, în ipoteza în care mulţi dintre banii obţinuţi din vânzare aparţin jucătorilor şi se vor reîntoarce în acţiunile din indicele BET", a declarat Gherguş.

Piaţa a deschis ziua în creştere cu 0,4%, însă în primele 30 de minute a pierdut câştigul fragil şi a coborât uşor sub nivelul de la finalul sesiunii anterioare. Punctul minim al indicelui general BET-C a fost atins în jurul orei 12:30, când Bursa era în scădere cu 0,5%.

Ulterior, piaţa a revenit spre nivelul de miercuri şi a variat uşor până la închidere. Ultimele operaţiuni cu cele mai lichide zece acţiuni, incluse în indicele BET, au fost realizate la preţuri în creştere în medie cu 0,45%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu numai 0,05% sub nivelul de la sfârşitul sesiunii anterioare.

Acţiunile celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) au avut variaţii uşoare, astfel că indicele BET-FI a înregistrat o corecţie de 0,2

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Trump o nominalizează pe Pam Bondi ca noua sa propunere pentru funcţia de procuror general

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a nominalizat-o pe Pam Bondi, fost procuror general din Florida, ca noua sa propunere pentru a conduce Departamentul Justiţiei, după retragerea lui Matt Gaetz, scrie CNN. ”Pam a fost procuror pentru aproape 20 d

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 32 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 14 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°