Mi-aduc aminte faptul că acum vreo doi ani, cam tot pe vremea asta, am purtat o discuţie cu Mircea Banias.
Se pregătea să negocieze cu PSD-ul posturile de la conducerea instituţiilor deconcentrate şi era absolut convins că nu avea de ce să se contreze cu oamenii lui Mazăre. N-a fost chiar aşa. Oricum, calm, Mircea Banias vorbea despre modul în care o să-şi împartă oamenii în fotoliile de şefi, ca despre nişte pioni de şah pe care orice copil ar fi putut să-i aranjeze într-o ordine oarecare. Atunci nu înţelegeam detaşarea. Apoi, dacă vă amintiţi, a urmat episodul cu listele de numiri schimbate între Constanţa şi Bucureşti. Totul a fost foarte clar. Revenind la discuţia pe care am avut-o cu Mircea Banias, îmi amintesc un episod în care am discutat despre Eugen Bogatu, la acea vreme afacerist şi fost vameş. Şi „băiat deştept", pentru că aşa îl lăuda Mircea Banias pe Eugen. Discutam despre zvonurile referitoare la echipa care urma să conducă CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. Se auzea deja despre Eugen Bogatu, Ioan Bălan, Andreea Nistor şi Emil Banis, cei patru apropiaţi ai preşedintelui PDL despre care se spunea că vor ajunge la cârma APMC. Însă Banias, ca un om corect care este, a spus cât de sincer a putut că nu aceasta este lista finală, că acei oameni nu vor conduce Administraţia Porturilor şi că, NU, Eugen Bogatu, fostul vameş, NU va fi director de Domenii, aşa cum se zvonea. Cu toate acestea, l-a lăudat pe Bogatu, spunând că fosta sa ocupaţie, de vameş, îl cam recomanda pentru post. În plus, era tare mândru Banias că prietenu' Bogatu mai avea şi afaceri prin zonă. Laudele nu mai conteneau: „Eugen este un băiat foarte deştept". În ciuda descrierii admirative, actualul senator a spus foarte clar că Bogatu NU va ajunge la Port. La nici o lună după interviu... surprize! Eugen Bogatu, fostul vameş, Ioan Bălan, partenerul de afaceri al lui Banias,