Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE: Rinichii unui băiat de 4 ani din Lugoj salvează alte două vieţi de copii la Cluj

Publicat in Adevarul, vineri 14 ianuarie 2011 ·

Cei doi copii care vor primi rinichii prelevaţi azi noapte la Timişoara au fost declaraţi compatibili din punct de vedere imunologic. Este vorba despre un copil de 5 ani din Baia Mare şi de un altul de doi ani, născut la Napoli, în Italia.

UPDATE: Cel mai mic pacient care va primi un rinichi are numai doi ani. Cristian Meniş s-a născut în Italia, la Napoli, într-o familie de romi. Medicii şi-au dat seama că are probleme cu rinichii când avea un an. De atunci, trăieşte cu ajutorul dializelor. „Copilul s-a născut cu insuficienţă renală, nefroftizie“, a precizat profesorul Mihai Lucan, şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj. Celălalt primitor este un băiat de cinci ani din Baia Mare. Vasile Filip are probleme cu rinichii de şase luni. Cei doi copii au fost aleşi dintr-o listă scurtă de patru cazuri de pacienţi cu insuficienţă renală. Operaţiile de transplant au loc astăzi.

A salvat patru vieţi

Rinichii aparţin unui băieţel de patru ani din Lugoj, care a murit în urma unui accident de maşină. Părinţii acestuia au fost de acord să doneze organele micuţului aflat în moarte cerebrală. Ficatul prelevat de la acesta a fost dus la Bucureşti, iar inima la Târgu Mureş.

Transplanturi similare

Primul transplant pediatric din România a avut loc la Cluj în 1994, iar până în 2010 au fost făcute 108 transplanturi renale la copii. Primul transplant din România la un copil de doi ani a fost făcut tot la Cluj, în 2002, de echipa de chirurgi condusă de profesorul Mihai Lucan. Atunci donatorul era tot un copil în vârstă de doi ani. Potrivit statisticilor, 10 copii la milionul de locuitori suferă de insuficienţă renală.

Potrivit primelor informaţii, primitorul este un copil de sub patru ani, cea mai mică vârstă la care a fost făcut vreodată un transplant renal în România. Intervenţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 4 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 4 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 4 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 8 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°