"Pentru ca UDMR să iasă de la guvernare, această discuţie ar fi actuală după Congresul nostru şi în funcţie de măsurile economice şi financiare pe care Guvernul le va lua în perioada imediat următoare"
UDMR ar trebui să părăsească guvernarea actuală, dacă Executivul nu ia măsuri de relansare economică, şi ar trebui să construiască un modus vivendi cu opoziţia, a declarat, ieri, la un post de radio, senatorul UDMR Gyorgy Frunda, conform Mediafax. "Eu îmi spun punctul meu de vedere, pentru că în cadrul UDMR eu reprezint o poziţie, împreună cu câţiva colegi, care de multe ori am pus sub semnul întrebării actuala alianţă a UDMR cu PDL şi am propus ieşirea de la guvernare a UDMR. Pentru ca UDMR să iasă de la guvernare, această discuţie ar fi actuală după Congresul nostru şi în funcţie de măsurile economice şi financiare pe care Guvernul le va lua în perioada imediat următoare", spune senatorul.
Gyorgy Frunda: UDMR ar trebui să pună condiţii
El precizează că, pentru a rămâne în Guvern, UDMR ar trebui să pună condiţii: "Dacă Guvernul nu va găsi soluţii pentru ieşirea din criza economică, pentru stimularea societăţilor româneşti, prin mecanisme financiare de dezvoltare economică, dacă nu va găsi soluţii pentru atragerea capitalului străin, dacă nu va găsi măsuri de relaxare fiscală, financiară, atunci părerea mea este că UDMR trebuie să iasă de la guvernare şi trebuie să construiască un modus vivendi cu partidele din opoziţia actuală, pentru ca legea învăţământului să rămână intactă în capitolele privind minorităţile după o eventuală schimbare de Guvern, dar să se continue nişte măsuri legislative, pe care UDMR le doreşte: reprezentarea proporţională a reprezentanţilor comunităţii maghiare de la nivel local, la nivel central, un statut al minorităţilor naţionale, recreionarea regiunilor economice, discuţii asupra redesenării hărţii admin