Deşi instanţa a decis ca Ioana Roman să plătească 70.000 de euro familiei celui pe care l-a ucis, banii nu vor ajunge la familia Abrudan. Pentru că tânăra n-are proprietăţi şi nici conturi bancare trecute pe numele ei, „datoria“ nu va fi achitată niciodată.
Pe lângă pedeapsa de 20 de ani la care a fost condamnată, în urmă cu trei zile, pentru că şi-a omorât logodnicul, băimăreanca Ioana Roman mai trebuie să plătească familiei Abrudan daune morale şi materiale în valoare totală de peste 70.000 de euro. Cu toate acestea, potrivit apropiaţilor, tânăra n-ar avea cum să plătească aceşti bani.
Judecătorii Tribunalului Maramureş au obligat-o, marţi, pe Ioana Roman să plătească despăgubiri civile în valoare de 16.000 de lei ca despăgubiri materiale către Dorel Abrudan sr. şi Maria Abrudan (părinţii fostului său logodnic – n.r) şi 60.000 de euro sau echivalentul în lei la data plăţii părinţilor victimei şi fratelui acestuia, ca şi daune morale. Mai mult, femeia este obligată să-i plătească minorului A. D. I. (fiul victimei – n.r) o rentă lunară de 380 de lei, începând cu data de 24.martie 2010 şi până la împlinirea vârstei de 18 ani, adică pe o perioadă de cinci ani. Aceasta mai trebuie să achite suma de 3.000 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
„Legea n-o poate obliga“
„Atâta timp cât inculpata n-are trecute pe numele ei imobile sau conturi bancare, legea n-o poate obliga la nimic. Aşa că este mai mult decât evident că suma imputată va rămâne neachitată. Singura posibilitate este ca, după ispăşirea pedepsei, în cazul în care Ioana Roman se va angaja undeva, să i se tragă din salariu o sumă lunară“, a explicat Cristian Ţâgârlaş, avocat. Mai mult, avocaţii din Baroul Maramureş susţin că un astfel de caz nu este singular şi că este deja cunoscut faptul că sumele imputate cetăţenilor care n-au bunuri, imobile, terenuri sau conturi bancare