Lucrarea de licenţă la Institutul de Arte Plastice a constituit-o un tablou care înfăţişează o secvenţă din Răscoala de la 1907, surprinsă în satul natal, familia sa făcând parte din această scenă fierbinte.
Artistul plastic Petre Marin Constantin trăieşte simplu, într-o casă la Bunget, comuna Văcăreşti, amplasată pitoresc pe malul unui lac. Iarna îşi petrece timpul în mansarda locuinţei. Acolo are amenajat atelierul de lucru. Pânze, cărţi, manuscrise, şevaletul şi o maşină de scris veche, cu ajutorul căreia îşi pune în pagină povestirile inspirate din lumea satului. Petre Marin Constantin este un narator desăvârşit. Un om pe care ai putea să-l asculţi ore în şir fără să te plictiseşti. Mulţi prieteni îl consideră un Ţuţea al judeţului Dâmboviţa. Un om cu o gândire profundă. Un spirit ascuţit. Fiecare propoziţie pe care o rosteşte are un tâlc. Ne-a spus că nu s-a gândit în copilărie că o să ajungă pictor. Nu credea că acesta îi va fi destinul. „ În 1931, mama m-a dat la şcoală. Aveam şase ani. A vrut să scape de mine de acasă. Era singură, iar eu fugeam la joacă. M-a dat pe mâna învăţătorului. I-a spus să scoată om din mine”, povesteşte vesel Petre Marin Constantin.
„Colegii tăi vor deveni contabili, tu vei fi artist”
Despre primul său dascăl, nu are cuvinte de laudă. Spune că-i plăcea băutura şi nu preda aşa cum trebuie. „Eu aritmetica am învăţat-o de la mama, nu de la învăţător. Era o femeie deşteaptă, dar, deh, nu a avut părinţi care să se ocupe de ea”. Totuşi, în şcoala primară, mărturiseşte Petre Marin Constantin, s-a întâlnit pentru prima oară cu Ion Creangă şi Mihai Eminescu. „Părinţii mei erau ţărani, oameni fără şcoală. Acasă nu aveam decât două cărţi. O Biblie şi o Istorie a românilor de Constantin Giurăscu”, spune artistul. Liceul l-a absolvit la Târgovişte. A fost o ambiţie a tatălui său. Învăţătorul îl sfătuise să nu-l dea mai departe
