În stilul său mai mult aluziv, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a reproşat iar Executivului lipsa de soliditate, de coerenţă a politicii economice şi sociale în general, punând accent şi pe starea deplorabilă a agriculturii. Mai directă şi lipsită de menajamente e atitudinea FMI. Încă înainte de revenirea la 25 ianuarie, la Bucureşti, a eternului şi fascinantului Jeffrey Franks, ca un trimis al Metropolei într-o colonie africană din secolul XIX, un raport FMI avertizează că, în România, preţurile la alimente şi energie vor continua să crească în 2011, iar ţinta de inflaţie riscă din nou să nu fie atinsă. Ca şi cum n-ar fi de ajuns că alimentele de bază (pâine, zahăr, ulei, lactate, cartofi) s-au scumpit în 2010 cu 30-40-50%, iar inflaţia recunoscută oficial a ajuns la 8%, în timp ce puterea de cumpărare a populaţiei se prăbuşeşte lună de lună. Inadmisibil amestec în treburile interne, FMI acuză instanţele româneşti că au dat sentinţe favorabile celor care au reclamat măsurile abuzive ale Guvernului.

Jeffrey Franks vine la Bucureşti cu o agendă precisă. Îl va scoate la tablă pe Boc, să verifice dacă a învăţat bine să nu relaxeze cu nimic birurile populaţiei şi să îngroaşe concedierile. Nu-l preocupă programele efective de relansare a economiei, îndeosebi a celei private. FMI este o bancă. Nu-i interesată ca economia unei ţări să iasă cât mai repede din criză, să nu mai aibă nevoie de creditele sale, care-i aduc dobânzi. Mai circulă insistent ideea şi că Fondul face şi jocul unor mari puteri economice, pe seama ţărilor sărace. Ceea ce e greu de înţeles - pentru că autorităţile române nu-şi justifică poziţia - este de ce acestea refuză ostentativ să ia în calcul şi alte surse de finanţare externă, fapt care probabil că ar mai tempera autoritarismul FMI. Preşedintele Băsescu eticheta, fără tact, drept “o trăsnaie” varianta recurgerii (cum a făcut Ungari