Din cele 198 de unităţi de învăţământ verificate anul trecut de ISCIR, doar 60% deţin autorizaţii de funcţionare şi pot fi utilizate în condiţii de maximă securitate.
Inspectorii Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR), împreună cu reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă şi cei ai Inspectoratului Şcolar Judeţean au efectuat o serie de controale în şcoli, pentru a verifica stadiul în care se află centralele termice. În urma controlului, s-a descoperit că din cele 198 de şcoli verificate, 108 fie nu aveau centralele autorizate, fie verificările acestora erau efectuate de persoane neautorizate. „Centralele peste 400 KW nu aveau personal deservent autorizat", a precizat inspectorul şef al ISCIR, Mihai Clocean. Majoritatea centralelor cu deficienţe provin din mediul rural. În municipiu, din 40 de centrale verificate, 33 sunt autorizate, iar celelalte şapte, în curs de autorizare. Spre exemplu, la Saraiu, Dulgheru, Horia, Crucea, Gârliciu, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Mihai Viteazu, unităţile de învăţământ au centrale termice neautorizate. Aceeaşi situaţie este întâlnită şi la Râmnicu de Jos, Gălbiori, Nuntaşi, Istria, Crişani, dar şi în alte localităţi.
Instalaţii periculoase
Pentru că sunt adevărate bombe, care pot exploda în orice clipă, echipele de control le-au solicitat remedierea problemelor, în caz contrar pot sista funcţionarea lor până în momentul în care vor primi autorizaţie. „Orice instalaţie care este alimentată cu combustibil reprezintă un pericol, mai ales că ele au o anumită durată de viaţă", a subliniat Mihai Clocean. El a mai spus că instalaţiile pot fi oprite oricând. „Este o măsură premergătoare sigilării unei instalaţii. Le dăm termen de 30 de zile, timp în care ei îşi pot remedia deficienţele. În situaţia în care o instalaţie este oprită din funcţio