Nu ştiu şi nici nu pot să-mi dau seama cât interes mai suscită Eminescu în conştiinţa culturală a poporului român. Nu ştiu cât îi mai arde de evocări culturale unui neam schingiuit de taxe şi de impozite, înfometat şi îngenuncheat de un sistem politic lacom şi opresiv. Pe scurt, cui îi arde de Eminescu în anul 2011. Editura Eminescu a dat faliment. Câţiva studenţi au rămas cu nişte cărţi apărute la această editură, până de curând, de marcă, şi acum umblă prin oraş să le vândă la preţuri de nimic. Întrebaţi de ce se mai agită ca să vândă nişte cărţi de doi lei (la propriu), răspund că nu le vine să arunce cărţile ca pe nişte gunoaie. Mai sunt cărţi de vânzare? Mai sunt câteva. Se interesează cineva de ele? Se interesează. Adevărul e că să cumperi cărţi cu doi lei bucata e un chilipir. La fel cum alţii, în Târgu Ocna, sapă după mâncare îngropată în mizerie ca să facă rost de un ban, alţii vând cărţi cu doi lei bucata. Iertare pentru această apropiere de idei, poate prea brutală!
O carte apărută chiar la falimentara Editură Eminescu, sub îndrumarea profesorului George Muntean (anul de apariţie 2000), aprinde o lampă în plus peste misterul care a planat asupra figurii marelui poet. Sau poate nu "mister", poate e prea mult spus. Poate "curiozitate" ar fi un termen mai bine ales. Ca unul care l-a iubit şi l-a apreciat nespus pe Eminescu, profesorul George Muntean (Dumnezeu să-l ierte, c-a murit) încearcă să facă ordine printre nişte documente adunate cu migală şi cu grijă deosebită. Sunt scrisori sau ciorne de poezii ale poetului, care au fost descoperite în timp şi pe care profesorul Muntean a avut bunăvoinţa să le adune, cu gândul că poate mai interesează pe cineva.
Şi, apropo de asta, iniţiativa Academiei de a declara ziua de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale, începând cu acest an, nu poate fi decât de lăudat.
