Scriam în editorialul trecut că, de la înscăunarea ca lider a lui Crin Antonescu, Partidul Naţional Liberal a devenit un partid în poziţie de drepţi.

Nu se aude, din această zonă a politicii noastre, decât un discurs unic, autoritar, paranoid, discursul unui lider care, în loc de orice idei în slujba binelui comun, nu are decât două obsesii: doborârea preşedintelui Băsescu şi înlocuirea sa cu însuşi Crin Antonescu, care tinde astfel să devină, cum ar fi spus Marin Preda, un Băsescu al doilea, mai prost.

Nu e nimic de mirare în privinţa ambiţiilor şefului liberal. Iluzoriile sondaje de opinie care-l văd în fruntea ţării i-au dat aripi imaginaţiei. Nu se gândeşte Crin Antonescu la faptul că tocmai aceste sondaje vor întări atât vigilenţa PDL, cât şi a PSD şi că din ambele părţi se va lucra din plin ca acest lider de carton presat să-şi frângă gâtul.

S-ar putea însă ca, mai curând decât şi-ar putea imagina, Crin Antonescu să culeagă roadele tiraniei pe care o exercită în interiorul propriului partid. Tăcerea mieilor s-ar putea să fie înşe lătoare. Aş vrea să-i recomand liderului PNL, ca lectură suplimentară, o frumoasă povestire a lui Borges. Un gringo ajunge la un ranch, se angajează ca simplu argat şi, cu vremea, mânat de o ambiţie prostească, urcă în ierarhia locală. Ajunge să ia locul vătafului şi se culcă cu soţia şefului. E mereu uimit de uşurinţa cu care avansează, de tăcerea laşă a celor din jur. În cele din urmă e împuşcat de şef şi abia atunci înţelege că fusese lăsat să facă orice-i trecea prin cap pentru că toţi îl socoteau mort, oricum, de multă vreme... Într-adevăr, nici nu a anunţat bine încheierea alianţei cu Partidul Conservator, că Antonescu s-a şi pomenit cu o rezistenţă serioasă în mijlocul liderilor partidului, ceea ce a produs o crăpătură vizibilă în porţelanul unanim de altădată. Şi din oroare faţă de grotesca al