1882

Să pot zbura trei zile la Iaşi, tare-aş veni. Dar mai mult de trei zile n-aş avea, pentru că eu nu am vacanţe, ci trebuie să trag ca catîrii, greu la vale şi greu la deal.

Ei, dacă ai şti cum salahoria asta în care petrec, împreunată cu boala şi mizeria, mă apasă şi mă fac incapabil de a voi.

Folosul meu după atâta muncă e că sunt stricat cu toată lumea şi că toată energia, dacă am avut-o vreodată, şi toată elasticitatea intelectuală s-a dus pe apa sâmbetei.

Eu rămân cel amăgit în afacere, căci am lucrat din convingere şi cu speranţă în consolidarea ideilor mele şi un mai bun viitor. Dar nu merge. În opt ani de când m-am întors în România, decepţiune a urmat după decepţiune, şi mă simt atât de bătrîn şi atât de obosit, încât degeaba pun mâna pe condei să-ncerc a scrie ceva.

Simt că nu mai pot, mă simt că am secat moraliceşte şi că mi-ar trebui un lung, lung repaus ca să-mi vin în fire. Şi cu toate acestea, ca lucrătorii cei de rând din fabrici, un asemnea repaos nu-l pot avea nicăiri şi la nimeni. Sunt strivit, nu mă mai regăsesc şi nu mă mai recunosc.

3 iulie 1883 “Unul din colaboratorii acestei foi, d. Mihail Eminescu, a încetat de a mai lua parte în redacţiune, atins fiind în mod subit de o gravă boală. Ne place însă a spera că lipsa dintre noi a acestui stimat confrate nu va fi decât de scurtă durată şi că ne va fi dată fericirea de a anunţa revenirea sa sănătos la funcţiunile de până acum” (nota redacţiei Timpul)

(aceasta este o postare reluata: anul trecut voxpublica transcria unele texte foarte putin cunoscute ale poetului intr-un “blog”. povestea aici.)

1882

Să pot zbura trei zile la Iaşi, tare-aş veni. Dar mai mult de trei zile n-aş avea, pentru că eu nu am vacanţe, ci trebuie să trag ca catîrii, greu la vale şi greu la deal.

Ei, dacă ai şti cum salahoria asta în care petrec, împreunată cu boala şi