Cică, în România, intelectualii sunt marii, singurii vinovaţi. Deşi voturile sunt egale, indiferent din ce cap au ieşit.
Adevenit deja un obicei, de când prietenii mei au aflat că-i „dau" în „Adevărul", să ne strângem şi să dăm drumul la vorbe. Dintre toţi, doctorul e cel care refuză să se înţelepţească, neavând timp de pierdut: serviciu, gărzi, lucrări de specialitate, cursuri la facultate. „Băieţi, viaţa-i ca un spital. Dacă nu te faci bine, ori mori, ori eşti bolnav tot timpul şi crezi că aşa-i normalitatea." A făcut o pauză. „Deunăzi mi-au adus poliţiştii un şofer la consult, să văd, are buba la cap? E daltonist? Ceva era suspect la el şi nu-şi dădeau seama. L-am ghicit din prima. Rămaşi singuri în cabinet, omul a scos celebrul pliculeţ - vă jur că era unul rotofei - şi, haţ, să mi-l îndese în buzunar. «Ce vrei, omule?» Era analfabet, îşi cumpărase permisul acum vreo zece ani. Fusese neatent în locul nepotrivit şi s-a prefăcut confuz, ca să nu semneze nimic. Dacă o să mă-ntrebaţi la ce e bună alfabetizarea la volan, n-o să ştiu să vă răspund. În circulaţie, ai parte numai de semne şi culori. Trebuie să deprinzi limbajul semnelor, atât. Numai că examenul de şoferie presupune nu numai probe practice, ci, în prima fază, descifrarea unor întrebări care se bazează pe alfabet. Un daltonist e mai periculos la volan decât un analfabet. I-am dat omului banii înapoi şi l-am scos afară, zicând poliţiştilor că-i sănătos, dar, poate, ca mai toţi cetăţenii republicii noastre, era cu gândurile-n altă parte.
Vă daţi seama, pentru condusul unei maşini, ţi se cer acte, examene medicale şi cunoştinţe solide... Însă atunci când individul interacţionează cu toată societatea din jur, când decide, poate, viitorul ţării lui prin vot, nimeni nu-i cere altceva decât buletinul. Mie, unuia, mi se pare inacceptabil. Refuzăm votul unui adolescent genial, pentru că nu a ajuns l
