Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consilierii de la Orşova au recitat poezii de Mihai Eminescu

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 15 ianuarie 2011 ·

O parte dintre consilierii locali ai municipiului Orşova s-au prezentat vineri la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului „Mihai Eminescu“ şi au vrut să ducă la îndeplinire hotărârea de consiliu prin care erau obligaţi să recite poezii de Eminescu.

Doar patru consilieri au fost prezenţi din toţi cei 18 şi doar doi au recitat poezii de Eminescu. Unul a spus-o din memorie, iar cel de-al doilea a recunoscut că din copilărie nu a mai memorat o poezie, astfel că a citit-o.

„Eu am recitat o poezie de-a lui Eminescu. Nu sunt supărat pe colegii mei care nu au venit astăzi la festival să recite. Este alegerea lor. A mai fost un coleg care a spus o poezie. Totul a fost frumos, am avut public, oameni de cultură, poeţi şi nu sunt supărat. Sper că la anul va fi şi mai bine şi că vor veni mai mulţi“, a spus Dumitru Pătăşanu, consilierul care a propus amendamentul.

Primarul municipiului Orşova a spus că ar fi fost bine ca toţi consilierii să participe şi să recite poezii.

„Ne aflăm la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului «Mihai Eminescu» şi eu mă bucur că în acest an totul a fost foarte bine mediatizat, pentru că, dacă domnul consilier nu venea cu propunerea respectivă, nu rămâneam în memoria oamenilor. Consiliul local şi-a asumat răspunderea să acorde suma de 1.200 de lei pentru cei cu merite deosebite în cultură, iar consilierii ar fi trebuit să recite toţi poezii. Nu au fost prezenţi decât patru, dar au recitat doar doi. Nu este rău. Eu mă bucur că am reuşit să ducem la final festivalul şi sunt convins că la anul va fi şi mai bine“, a declarat Constantin Brăgaru, primarul municipiului Orşova.

Anul viitor, organizatorii se aşteaptă ca mai mulţi consilieri să recite poezii de Eminescu şi să o făcă fără să fie obligaţi de o hotărâre de consiliu local.

O parte dintre consilierii locali ai municipiului Orşova s-au prezentat vineri la cea de-a 20-a ediţ

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 9 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 2 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum o ora
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 7 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Ministrul Apărării: Suntem pe un trend bun, în mare / Trebuie să ajungem la această ţintă cu 3,5% din PIB la Apărare

News.ro acum 2 ore
Ministrul Apărării Naţionale, Ionuţ Moşteanu, a declarat, miercuri seară, că, în urma celor mai recente estimări ale Institutului Naţional de Prognoză, ”suntem pe un trend bun” în ceea ce priveşte alocarea bugetară pentru Apărare, dar a apreciat că

Statele Unite impun sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene

HotNews acum 3 ore
Șeful diplomației americane Marco Rubio a anunțat miercuri că Statele Unite vor impune sancțiuni împotriva raportoarei speciale a ONU pentru teritoriile palestiniene, Francesca Albanese, transmite AFP. Marco Rubio a acuzat, într-o postare pe X, „efo

Rusia va redeschide aeroportul din Ghelendjik, închis după începutul conflictului din Ucraina

Mediafax acum 3 ore
Autoritățile din Rusia au anunțat miercuri că aeroportul din Ghelendjik, aflat în sudul țării, se va deschide din nou în curând. Acesta a fost închis în 2022, din motive de securitate, după începerea ofensivei ruse în Ucraina. Aeroportul se află în

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 6 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Vremea

București
acum

16°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

19°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

16°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°