Preşedintele tunisian s-a refugiat în Arabia Saudită. Presa germană compară fuga lui Zine Ben Ali cu aceea a dictatorului român, în 1989. Câteva sute de români care trăiesc în Tunisia au fost martorii revoltelor care au răsturnat regimul lui Ben Ali, numit de „Sueddeutsche Zeitung“ „Ceauşescu din deşert“.
O serie de jafuri şi acte de vandalism au avut loc în principalele oraşe din ţara nord-africană, în ciuda stării de urgenţă decretate încă de vineri. Potrivit unor martori, hoţii care au distrus mai multe magazine şi imobile purtau cagule, presa lansând informaţia că aceştia sunt de fapt susţinători ai preşedintelui Ben Ali.
Dragoş Gros este unul dintre cei peste 300 de români (aflaţi în evidenţa MAE) care trăiesc în Tunisia şi care au fost martorii prăbuşirii dictatorului. Românul în vârstă de 46 de ani este patronul unei firme de turism în Sousse, oraş situat în estul Tunisiei.
Prin ochii unui român
„Noaptea de vineri spre sâmbătă nu a fost un sfetnic bun pentru toată lumea. S-au auzit schimburi de focuri şi mai multe imobile au fost incendiate", povesteşte bărbatul. În ciuda instabilităţii de moment, Dragoş Gros spune că nu ar părăsi ţara nici în ruptul capului.
„Eu şi soţia nu avem niciun motiv să ne fie teamă. Doar dacă m-ar lua cu forţa. Locuiesc aici de trei ani şi aici este munca mea", povesteşte românul. „Am mai trecut prin revoluţie şi acum 21 de ani, acasă, în România", adaugă el.
„Şi aici există zvonuri că oamenii loiali dictatorului au otrăvit apa. Oamenii s-au înghesuit în magazine să cumpere mâncare şi apă minerală", spune Dragoş Gros. El susţine că regimul lui Ben Ali semăna destul de bine cu cel al lui Nicolae Ceauşescu.
„În România parcă era un pic mai bine. În ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu, măcar nu te mai sălta miliţia pe stradă, fără să te acuze, măcar formal. Aici,