Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prinși când vindeau motorina firmei

Publicat in Buna ziua Fagaras, sâmbătă 15 ianuarie 2011 ·

Nu doar şoferii vitezomani sau cei care nu respectă regulile de circulaţie sunt în vizorul poliţiştilor de la Biroul Rutier. Ieri, pe Drumul Naţional 1 oamenii legii au prins în flagrant pe doi angajaţi ai unei firme de transport care vroiau să vândă unui şofer peste 100 de litri de motorină care aparţinea unităţii la care munceau.

Tranzacţia era desfăşurată într-o parcare pe drumul Naţional 1 între Şercaia şi Mândra. Aici, angajaţii unei firme încercau să facă bani însă nu prin metode ortodoxe. S-au gândit să vândă unui alt bărbat din Rupea în jur de 120 de litri de motorină. Nu au mai apucat însă să se bucure de bani pentru că oamenii legii i-au prins în flagrant. „În apropierea localităţii Şercaia, mai precis într-o parcare pe Drumul Naţional 1, lucrătorii Biroului Rutier au depistat mai multe persoane care desfăşurau activităţi ilicite, respectiv din camionul unei societăţi comerciale de transport sustrăgeau motorină pentru a fi ulterior vândută către o altă persoană. Împotriva acestora s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de furt“ ne-a declarat inspectorul principal Dan Trâmbiţaş, şeful Poliţiei Rutiere Făgăraş.

Valoarea prejudiciului este de 600 de lei şi a fost recuperat şi predat unităţii.

Cercetările sunt acum continuate de oamenii legii, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificart cu autorii în stare de libertate.

(Mihaela BĂRGĂOANU)

Nu doar şoferii vitezomani sau cei care nu respectă regulile de circulaţie sunt în vizorul poliţiştilor de la Biroul Rutier. Ieri, pe Drumul Naţional 1 oamenii legii au prins în flagrant pe doi angajaţi ai unei firme de transport care vroiau să vândă unui şofer peste 100 de litri de motorină care aparţinea unităţii la care munceau.

Tranzacţia era desfăşurată într-o parcare pe drumul Naţional 1 între Şercaia şi Mân

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Atac masiv cu drone asupra Kievului. Cel puțin o persoană a fost rănită

Adevarul acum o ora
Un "atac masiv" cu drone ruseşti a avut loc luni asupra Kievului şi a făcut cel puţin un rănit, au transmis autoritățile ucrainene.

Evaluarea Națională 2025 începe azi cu examenul la Limba română. Ce trebuie să știe neapărat elevii și părinții

HotNews acum 53 minute
Evaluarea Națională 2025 începe astăzi, 23 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Elevii au la dispoziție două ore, între 9:00 și 11:00, pentru a rezolva subiectele. Accesul în sălile de examen se face între 8:00 și 8:30. HotNews.ro v

FOTO+VIDEO. Autocar cu copii, răsturnat pe autostrada A2! A fost activat Planul Roșu de Intervenție și trimise 2 elicoptere SMURD

Ziua Constanta acum 12 ore
Un autocar s-a răsturnat pe autostrada A2 - km 50, în localitatea Sarulești, județul Călărași, pe sensul spre Constanța Având în vedere numărul persoanelor implicate pentru eficientizarea misiunii de răspuns la nivelul județului a fost activat Planu

ATENTAT sinucigaș cu bombă într-o biserică din Damasc. Cel puțin 20 de morți și 52 de răniți

Gandul acum 9 ore
Cel puţin 20 persoane au murit și 52 au fost rănite, după ce un atacator sinucigaş cu bombă s-a aruncat în aer în biserica Mar Elias din cartierul Dweila al capitalei siriene, transmite AFP. Ministerul de Interne al Siriei a anunţat că atacatorul si

Începe Evaluarea Naţională

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Elevii care au terminat clasa a VIII-a intră de astăzi în Evaluarea Naţională, prima probă fiiind cea scrisă la Limba şi Literatura Română. Proba începe la ora 09:00, iar candidaţii trebuie să ajungă la centrul de examen între orele 7:30 şi 8:30, să

Dragoş Anastasiu: „Încercăm acest stil de BUSINESS privat în procesul de reformă a statului. Nu va fi ușor”

Gandul acum 8 ore
Dragoş Anastasiu, viitorul vicepremier pentru reformă în guvernul Bolojan, a declarat că premierul desemnat vrea să implementeze un „stil de business privat în procesul de reformă a statului„. Dragoş Anastasiu a precizat că planul de măsuri fiscale

Autocar răsturnat pe A2 - Un băiat de 9 ani a fost în stop cardiac şi e în stare foarte gravă la ATI la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Un altul are politraumatisme, e relativ stabil / 5 copii cu traume minore, unul rămas sub observaţie-FOTO

News.ro acum 20 minute
Un băiat de 9 ani, victimă a accidentului produs duminică seară pe autostrada A2, în judeţul Călăraşi, a fost în stop cardiac şi a răspuns foarte greu manevrelor de resuscitare, starea sa fiind foarte gravă, iar un alt băiat are politraumarisme, sta

Statele NATO au convenit creșterea etapizată a bugetelor apărării până la 5% din PIB / Ce țară a obținut o excepție

HotNews acum 11 ore
Statele membre ale NATO, care se reunesc începând de marți la un summit la Haga, și-au dat duminică acordul asupra creșterii treptate a cheltuielilor legate de apărare până la procentul de 5% din PIB până în anul 2035, după ce Spania, care a respins

Kelemen Hunor anunţă că UDMR rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR/ Uniunea va avea un vicepremier - Tánczos Barna şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltării şi Demeter András la Cultură: Vom pune statul la dietă

News.ro acum 11 ore
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat duminică seară, pe pagina sa de Facebook, că Uniunea rămâne la guvernare în noua coaliţie PSD–PNL–USR–UDMR şi că va avea un vicepremier, pe Tánczos Barna, şi doi miniştri - Cseke Attila la Ministerul Dezvoltări

Parlamentul iranian a aprobat ÎNCHIDEREA strâmtorii Ormuz. Decizia finală este a Consiliului de Securitate

Gandul acum 7 ore
Ca urmare a atacului Statelor Unite asupra asupra instalaţiilor nucleare iraniene, parlamentul din Iran a aprobat închidere strâmtorii Ormuz. Decizia finală va fi luată de Consiliului Suprem de Securitate Naţională al Iranului. După ce parlamentul i

Vremea

București
acum

19°
lun.

18°/33°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

17°/28°
mar.

16°/32°
mie.

16°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/28°
mar.

20°/29°
mie.

21°/27°
joi

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

13°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

20°/32°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°