Giolacai Arsen (31 de ani), interlopul împuşcat în data de 19 decembrie, în Constanţa, de un individ rămas necunoscut, va fi externat din Spitalul de Urgenţă Floreasca. El a fost spitalizat în Capitală aproape o lună, fiind transferat, la câteva ore după incident, cu ajutorul unui elicopter al Ministerului Administraţiei şi Internelor.
„Este perfect conştient, echilibrat iar evoluţia sa este bună. I-a fost extras unul dintre gloanţe şi va fi externat curând“, a declarat Bogdan Opriţă, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti. Medicul a spus că, cel puţin deocamdată, nu se va încerca extragerea celui de-al doilea. „Se află într-o zonă anatomică unde extragerea sa ar putea duce la secţionarea unor organe vitale“, a arătat medicul. Citiţi şi: Reglare de conturi:UPDATE Interlop împuşcat în centrul oraşului Constanţa Interlop împuşcat, luat cu elicopterul Poliţiei
Giolacai a fost împuşcat cu două focuri de armă trase prin geamul maşinii, ceea ce i-a salvat viaţa, pentru că traseul gloanţelor a fost deviat, deşi ucigaşul ţintise, cel mai probabil, capul. Poliţiştii nu au operat, deocamdată, nici o reţinere în acest caz iar Giolacai a susţinut că nu ştie cine i-ar fi putut dori moartea.