Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mitropolitul Bartolomeu Anania ar putea fi supus unei intervenţii pe inimă

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 15 ianuarie 2011 ·

Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu Anania, în vârstă de aproape 90 de ani, a fost internat vineri noaptea la Spitalul AKH din Viena, acelaşi spital unde este internată şi vedeta de televiziune Teo Trandafir.

Medicii clujeni care au investigat starea de sănătate a mitropolitului susţin că acesta suferă de stenoză de valvă aortică şi că la Viena, prelatul ar putea fi supus unor intervenții chirurgicale moderne care nu se pot face în România.

"De vreo doi-trei ani, în marile centre de cardiologie din lume se practică o metodă modernă de montare a valvelor în zona inimii prin metoda cunoscută sub numele de percutanată. Cu alte cuvinte, se intră ori pe artera femurală, ori pe cea humerală, se ajunge în zona inimii şi se monteză valva aortică. O altă metodă este cea clasică dar vârsta înaintată este un impediment pentru efectuarea unei astfel de operaţii", spune un medic clujean, specializat în chirurgie cardiacă.

O valvă de care are nevoie mitropolitul Clujului costă în jur de 1.000 de euro şi se poate monta prin metoda percutanată doar pentru persoanele care nu suportă intervenţiile chirurgicale. "În general, această metodă este una de urgenţă şi se face pentru a mai prelungi viața pacientului", a mai precizat sursa citată.

Spitalul din Viena are unul dintre cele mai perfomante centre mondiale de chirurgie cardiacă şi cardiologie. "La Viena există un centru de chirurgie cardiacă foarte bun, au dotare mult mai bună şi un volum mult mai mare de operaţii ceea ce atrage după sine o experienţămult mai mare a medicilor. La Cluj, implantarea unei valve aortice prin artera femurală sau humerală este un lucru imposibil", a mai spus medicul clujean.

Oficialii Mitropiliei Clujului au declarat că ÎPS Bartolomeu Anania a fost transferat la Viena deoarece medicii de la spitalul AKH au o experiență mai bună şi unitatea medicală

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 32 minute
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

BREAKING. Prima înfrângere la CCR pentru Nicușor Dan de la începutul mandatului de președinte: Judecătorii au respins în unanimitate sesizarea acestuia pe Legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 39 minute
Judecătorii CCR au decis că obiecțiile președintelui sunt neîntemeiate, informează G4 Media. CCR a respins joi sesizarea președintelui Nicușor Dan pe tema noii legi privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei. Acesta reclamase caracterul necla

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 55 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 24 minute
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

Albert NBN, oprit de polițiști pentru comportament agresiv în trafic. Trapperul a rămas fără permis

Adevarul acum o ora
Trapperul Albert NBN a rămas fără permis de conducere după ce a fost surprins conducând agresiv în centrul Capitalei.

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°