Mesajul a fost trimis. Multumesc!

100 de lucruri pentru a trăi

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 15 ianuarie 2011 ·

Un nou curent, lansat bineînţeles dincolo de Ocean, are şanse să cucerească Europa. Mi-nimalismul este un stil de viaţă care presupune renunţarea la obiectele inutile şi ne cere să ne limităm doar la strictul necesar, informează Repubblica.it.

Un nou curent venit de dincolo de Ocean militează pentru o viaţă cât mai simplă, bazată doar pe 100 de lucruri. „Gata cu sclavia faţă de obiecte. Consumurile trebuie redimensionate, mai bine începeţi imediat“, cer adepţii noului curent. „Se începe cu şifonierele, cu hainele, la urma urmei avem oricum prea multe. Reducerea garderobei este primul gest şi vă dă forţa să continuaţi şi în restul casei. Dacă aruncaţi multe obiecte, vă vaccinaţi împotriva tentaţiei de a cumpăra. După câteva luni, şi obiceiurile dumneavoastră de consumator vor începe să se schimbe“, acestea sunt doar câteva dintre sfaturile din manualul „Provocarea celor 100 de obiecte“, un fel de Biblie pentru adepţii noului curent.

Autorul Dave Bruno, din San Diego, California, este divinizat de fanii săi pe Facebook şi are adepţi pe întreg teritoriul Statelor Unite. Familii întregi au aderat la ceea ce este definit a fi o „nouă aritmetică a vieţii“, adică „adunare minimă, scădere maximă“.

Regulile noului stil de viaţă sunt simple. Trebuie să vă eliberaţi de toate obiectele inutile, să rezistaţi în faţa tentaţiei de a face noi achiziţii impulsive, „dictate“ de reflexele pavloviene care sunt declanşate de campaniile publicitare sau de invidia care se trezeşte în noi după ce ne uităm în „curtea vecinului“. Pe scurt, trebuie să învăţăm să trăim doar cu 100 de lucruri, nici unul mai mult.

Numărul magic

„În realitate, acest număr nu trebuie considerat un fetiş, ci ne ajută să concentrăm, să ne focalizăm pe obiectivul final“, a explicat Bruno, care este deschis la compromisuri şi medieri. Fenomenul „celor 100 de obiecte“ e

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 10 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 11 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 9 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 7 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 7 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 6 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

18°
mar.

18°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°