Posteritatea l-a purtat pe Eminescu între "soclul" de Poet Naţional sau "omul absolut" al culturii române şi, după 1990, rolul de "cadavru din debaraua" acesteia. Probabil însă că indiferent de categorisiri, Eminescu va rămâne, cât ţara aceasta va fiinţa, un reper major al identităţii ei artistice si naţionale. Dar şi un om real care a iubit şi a pătimit la fel ca oricare altul.

Născut pe 15 ianuarie 1850 la Ipoteşti (Botoşani), viitorul Eminescu a fost al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai lui Gheorghe şi Raluca Eminovici, o familie înstărită şi cu dare de mână din Moldova. În mod straniu, majoritatea fraţilor şi surorilor lui Eminescu au murit la vârste fragede sau în prima tinereţe, puţini depăşind 40 de ani. Cel mai longeviv a fost Matei, al zecelea născut, care s-a stins în 1929, la vârsta de 73 de ani. Se pare că primul fior al iubirii i-a dat ghes poetului, până la vârsta de 16 ani, adolesecentul de atunci îndrăgostindu- se de o fată, Elena, cu trei ani mai mare decât el. Moartea năprasnică şi timpurie a acesteia îi va inspira lui Eminescu versurile din poezia "Mortua Est".

Cucerit de cumnata lui Titu Maiorescu

Pe la 18 ani, Eminescu se îndrăgosteşte cu patimă şi sub toate aspectele, nu doar platonic, de Eufrosina Popescu, o jună artistă ce cânta în trupa de teatru condusă de M. Pascali, în care şi poetul a lucrat o perioadă. Tânăra femeie, de o tulburătoare frumuseţe, care purta numele de scenă de E. Marcolini, era cu aproape 10 ani mai în vârstă decât viitorul "Luceafăr", dar n-a respins avansurile acestuia. Până la reîntâlnirea cu Veronica Micle, din 1874, în viaţa lui Eminescu, care se mutase între timp în Berlin, încercând, a doua oară, să-şi ducă la bun sfârşit studiile universitare, a existat, se pare, şi o pasională iubire berlineză.

Identitatea acelei iubite nu s-a aflat, dar se ştie că una dintre prietenele lui Emin