- Cultural - nr. 703 / 15 Ianuarie, 2011 In cea de a doua poezie, Rasai asupra mea, Sfanta Maica si pururea Fecioara, este invocata de poet intr-un moment de mare cumpana sufleteasca si criza de credinta, cand ii cere sa-si coboare privirea-i «plina de mila calda» peste «noaptea gindurilor» sale, sa-i trezeasca, sa-i reinsufleteasca «speranta» ce «sta sa moara» si sa-i «redea credinta din tinerete»: «Rasai asupra mea, Lumina lina,/ Ca-n visul meu ceresc de-odinioara; /O, Maica sfinta, pururea Fecioara. / in noaptea gindurilor mele, vina!speranta mea, tu n-o lasa sa moara, / Desi al meu e un noian de vina!, / Privirea ta de mila calda, plina, induratoare-asupra mea coboara. / Strain de toti, pierdut in suferinta / Adanca a nimicniciei mele,/ Eu nu mai cred si n-am tarie. /Da-mi tineretea, reda-mi credinta / Si reapari din cerul tau de stele, / Ca sa te-ador de-acum in veci, Marie!». Este in versurile acestor doua poezii, traita si marturisita la cea mai inalta tensiune emotionala si framantare sufleteasca expiatoare, expresia, poate, a celor mai sincere, mai fidele, mai curate si mai pline de admiratie sentimente fata de «Nascatoarea de Dumnezeu si Maica Luminii» din intreaga lirica romaneasca. Cam acestea sunt poeziile cu tematica si continut pe de-a-ntregul religios-bisericesc, care alcatuiesc repertoriul liricii religioase propriu-zise a lui Eminescu. Dar, factorul religios-bisericesc, ca obiect de referinta si utilizare, se intalneste mai la tot pasul in scrisul lui Eminescu: sub forma de idei, asertiuni, sintagme, cadru, imagini si atmosfera, terminologie proprie sau figurat-simbolica, ori ca tropi: metafore, comparatii, alegorii, epitete ornante etc.; asta dovedind ca Poetul era cucerit pur si simplu de valoarea, frumusetea si puterea expresiva a limbajului poetic-religios. Pentru ilustrarea acestui adevar ne stau la dispozitie, in continuare, numeroase si va