Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România, debut cu înfrâgere la CM de handbal

Publicat in rfi, sâmbătă 15 ianuarie 2011 ·

România a început cu o înfrângere previzibilă Campionatul Mondial de handbal din Suedia. Naţionala pregatită de Vasila Stangă a fost învinsă de vicecampioana mondială Croaţia, scor 21-27. Tricolorii vor juca în continuare cu echipele Danemarcei (duminică), Algeriei (17 ianuarie), Australiei (19 ianuarie) şi Serbiei (20 ianuarie).

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, vineri, la Sport.ro, că naţionala României de handbal masculin nu s-a făcut de râs în primul meci de la Campionatul Mondial, apreciind că jucătorii s-au autodepăşit în prima repriză.

"Echipa nu s-a făcut de râs şi jocul nostru promite. Nu ne-am făcut mari vise, însă în prima repriză echipa s-a autodepăşit. Nu cred că există riscul ca moralul jucătorilor să fie afectat de acest rezultat. Ca să putem să ieşim din grupă, avem nevoie de un rezultat bun cu Danemarca", a precizat Cristian Gaţu.

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, la Campionatul Mondial de handbal masculin:

Grupa A – Franţa-Tunisia 32-19, Germania-Egipt 30-25, Spania-Bahrain 33-22

Grupa B – Islanda-Ungaria 32-26, Norvegia-Japonia 35-29, Austria-Brazilia 34-24

Grupa C – Croaţia-România 27-21, Danemarca-Australia 47-12, Serbia-Algeria 25-24

Grupa D – Suedia-Chile 28-18 (s-a jucat joi), Coreea de Sud-Argentina 25-25 şi Polonia-Slovacia 35-33.

Primele trei clasate din fiecare din cele patru grupe se califică mai departe, acesta fiind şi obiectivul naţionalei României, la CM din Suedia. Meciurile din grupele principale vor începe în 22 ianuarie.

La ediţia din 2009, tricolorii s-au clasat pe locul 15, după 14 ani de absenţă de la un turneu final de CM.

România a început cu o înfrângere previzibilă Campionatul Mondial de handbal din Suedia. Naţionala pregatită de Vasila Stangă a fost învinsă de vicecampioana mondială Croaţia, scor 21-27

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum o ora
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

100 de morţi în Siria, în confruntări armate între druzi şi beduini

Adevarul acum 16 minute
Luni seara, forţe guvernamentale siriene înaintau către oraşul Suwayda, cu populaţie majoritar druză, în pofida opoziţiei Israelului, care a desfăşurat atacuri în sectorul în care confruntări armate între druzi şi beduini s-au soldat cu aproximativ

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 56 minute
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

FOTO. Suceava. Cinci persoane rănite într-un accident între un TIR și un microbuz

Ceahlaul acum 2 ore
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident produs pe raza localității Iacobești, județul Suceava, în data de 14 iulie, în care au fost implicate un autocamion și un microbuz. La fața locului au intervenit pompierii militari cu trei autospec

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 5 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 4 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum o ora
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vremea

București
acum

28°
lun.

19°/36°
mar.

20°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
Iasi
acum

23°
lun.

18°/33°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
Constanta
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

19°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/29°
mar.

15°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/34°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°