Cand eram mica, am locuit intr-o casa din centrul Brasovului. In curte aveam o pivnita unde se aciuau, pe rand, pisici care fatau, si noi eram incantati de ghemotoacele acelea mici si vesnic flamande, si incercam sa le dam o mana de ajutor, ca sa creasca frumos. O tot rugam pe mama sa ma lase sa adopt unul si sa-l aduc in casa, dar ea nu mi-a dat permisiunea niciodata, si in gandul meu mi-am spus ca eu n-am sa le fac asta copiilor mei.
Anii au trecut, am avut copii si m-am tinut de cuvant: la noi in casa au poposit pe rand trei pisici, a caror poveste ma pregatesc sa v-o spun.
Zuzu
Era intr-o dimineata de octombrie, cu o zapada timpurie, cand iesind din casa in graba mea de a ma duce la serviciu, am vazut niste pui de pisica langa parcare, care mieunau de mama focului. Ma grabeam si nu i-am bagat in seama. Dupa ce m-am intors, la un moment dat, aud un mieunat sfasietor pe palier. Deschid usa si vad unul din puii de afara, singur si disperat. Mi-a sfasiat inima si l-am luat. Nu dupa mult timp a venit si sotul meu, care a indragit imediat pisica si asa a ramas Zuzu la noi. Nu era de rasa, era gri, ca in reclamele cu Whiskas, si frumoasa foc, dar nebunica rau. Avea ceva de alpinista in ea. Se catara unde vrei si unde nu vrei, numai pe plafoniera nu i-a reusit. In weekend, noi plecam pe doua zile din oras la prieteni, dar ei aveau caini, asa ca nu puteam s-o luam pe Zuzu cu noi. De cate ori nu o gaseam la intoarcere cu picioarele atarnand, agatata de termopanele puse pe aerisire. Nu a spart insa decat ghivece, si asta, deoarece nici o musca, nici un tantar nu avea voie sa ne invadeze teritoriul. Cand apareau, nu mai vedea nimic in fata ochilor. Joaca ei preferata incepea de dimineata, cu adusul unui cocolos de hartie, pe care noi i-l aruncam si ea ni-l aporta. Orice jucarie i-am cumparat, nu se compara cu banalele cocoloase.
E nost
