Dacă e iarnă, lacurile se transformă în patinoare, iar pescarii sparg gheaţă să dea la copcă. Pe mijlocul lacului Pădureni, la

marginea localităţii Moacşa, zeci de undiţe stau întinse, aşteptând ca un biban să apară la capătul celălalt al firului. Secretul, spun pescarii profesionişti, stă în alegerea momelii potrivite, a tehnicii de pescuit la prădători, dar cel mai important rămâne însă găsirea găurii... norocoase

Pescuitul la copcă începe întotdeauna cu o gaură. Pescarii profesionişti folosesc freze speciale, însă ţăranii de prin părţile Moacşei nu se sfiesc să dea cu toporul. Gheaţa e musai să fie mai groasă de o palmă, altfel riscăm să fim... pescuiţi.

La - 17 grade noaptea, lacul Pădureni s-a transformat într-un imens patinoar, iar stratul de gheaţă depăşeşte 30 de centimetri. Chiar şi aşa, gheaţa îţi trosneşte sub picioare şi pârâie de fiecare dată când soarele iese din nori, cu gând să o pârguiască. Gazdele noastre, Tibor Both şi Adam Robert, doi pescari profesionişti, ne asigură că nu avem şanse să facem baie, şi se pun pe pregătit nada, abia după ce au curăţat buza copcii. Ca să nu îngheţe la loc, se toarnă în gaură ulei de măsline sau de floarea soarelui.

Pudră de sânge şi aromă de larvă de libelulă

Nada este unul din secretele pescuitului, în general, şi se traduce în viaţa de zi cu zi prin conceptul de marketing: cum să-i prezinţi bibanului momeala, ca să o înghită. „Aceasta este un mix pentru apă rece, cu multă făină de peşte. Se mai pune nişte pudră de sânge, o nadă consistentă, care conţine 90% hemoglobină. Face un nor de sânge şi atrage răpitorii. Se înmoaie cu nişte aromă de larvă de libelulă”, ne arată Tibor Both, mestecând hrana roşiatică într-o găleată.

Delicios, nu? Practic acesta este doar aperitivul, căci bibanii sunt peşti prădători care se hrănesc cu alţi peşti. Se înfinge la tot ce mişc