Istoricul Lucian Boia îi contrazice pe toţi vizionarii care, de mii de ani, tot cântă prohodul omenirii. El ne asigură că vom trece şi de 2012. Sursa: REUTERS

Miile de păsări moarte care au căzut din cer la începutul acestui an în mai multe locuri de pe glob, inclusiv în România, au redeşteptat spaime vechi de când lumea, iar o întrebare s-a conturat în mintea multora: "Oare vine sfârşitul lumii?".

Sub spectrul anului 2012, anunţat drept capăt de drum pentru umanitate, un răspuns afirmativ pare tot mai credibil. Însă fantasma sfârşitului lumii ne bântuie de mult timp. Nu a numărat nimeni sfârşiturile anunţate până acum, dar, secole la rând, oamenii au trăit cu certitudinea că finalul este după colţ.

"Cum există un sfârşit individual, cum fiecare viaţă se sfârşeşte la un moment dat, a părut cu totul natural să se imagineze şi un sfârşit al lumii. E o idee firească, o înclinare a spiritului uman: fiecare lucru are un sfârşit, inclusiv lumea", explică istoricul Lucian Boia, specialist în istoria imaginarului şi autor al cărţii "Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit".

Potopul, primul sfârşit de care am trecut cu bine

Ideea apare încă de la începutul civilizaţiei, arată el, iar unul dintre cele mai vechi scenarii este cel al potopului.

"Potopul biblic e, de fapt, o reluare a potopului pe care îl întâlnim la babilonieni şi, înainte de babilonieini, la sumerieni. Deci încă din mileniul III î.H. avem relatarea acestui potop. Şi bănuiesc că este o preluare din timpurile anterioare. Într-o lume preistorică, formată din comunităţi mici, orice catastrofă avea aspect de sfârşit de lume".

Deşi există şi sfârşituri de lume definitive, precum cel din religia creştină, cele mai multe sunt parţiale: "Sunt aproape sfârşituri de lume fiindcă, până la urmă, se prăbuşeşte civilizaţia, piere cea mai mare pa