„Nu sunt o conştiinţă, dar sunt un depozit de istorie; le-am trăit pe toate şi vrând, nevrând le-am trecut prin propria conştiinţă!”, spunea Ion Vova. Astăzi, Domnul Radio (aşa cum a fost denumit pe bună dreptate) este alături de bunul său prieten, Horia Şerbănescu. La doar patru luni de la plecarea lui Horică în lumea celor drepţi, Ion Vova ne-a părăsit chiar în ziua sfântului său, al cărui nume l-a purtat 93 de ani. „Ce poţi scrie despre un anahoret care, de bunăvoie şi nesilit de nimeni, s-a zidit în temelia Radiodifuziunii Române? – se întreba retoric, acum patru ani, Dan Mihăescu în prefaţa cărţii biografice scrise de Octavian Iordăchescu – Ion Vova cel... cumplit”.
„Măcar Ana lui Manole avea o scuză, că s-a măritat cu singurul bărbat care a pus femeia la locul ei - continuă Mihăescu. Pur şi simplu, am auzit lume întrebându-se cine a fost mai întâi: Vova sau Radioul? Eu cred că Marconi a inventat această cutie magică presimţind venirea lui Vova pe lume. Pentru noi, ceilalţi, fiecare zi are un alt nume conform calendarului. Zilele lui Vova poartă acelaşi nume: Radioul! La toate întâmplările, mari sau mici, din ultimii 70 de ani, Vova a fost de faţă, cu microfoanele deschise şi becul de emisie aprins. Prin tot ce a făcut, prin toată viaţa lui, prin tot ce ne lasă, Vova şi-a asumat nemurirea.”
L-am cunoscut pe Ion Vova în 2006, când ne-am întâlnit să vorbim despre Birlic. M-a marcat pentru totdeauna discuţia pe care am avut-o cu Domnul Radio, într-o zi de duminică. Mi-a mărturisit că a avut norocul să trăiască în perioada cea mai bună a teatrului. Şi acum îl am înregistrat în memoria afectivă: „Domnişoară, să nu uitaţi niciodată: viaţa e o piesă de teatru şi trebuie să-ţi joci foarte bine rolul. Cu puţin umor, reuşeşti să-ţi joci viaţa foarte bine până la capăt...”. Mi l-a evocat pe Birlic, aşa cum îl păstrase în „depozitul său de istorie”.
