Gigantul britanic BP şi compania de stat Rosneft din Rusia au ajuns astăzi la un acord privind viitoarele colaborări pentru explorarea perimetrelor petrolifere din zona arctică, transmit agenţiile internaţionale de ştiri.
Acest parteneriat va deschide calea britanicilor către zone unde se estimează rezerve uriaşe de hidrocarburari, dar care erau rezervate exclusiv companiilor ruseşti până acum.
Acordul, care va fi definitivat în câteva săptămâni, subliniază o redresare a relaţiilor cu Moscova atât pentru BP, cât şi pentru CEO-ul companiei, Bob Dudley. Acesta a fost forţat să părărească Rusia în 2008, după ce a condus divizia rusească a BP, TNK-BP, pe jumătate deţinută de englezi. El a argumentat că a fost nevoit să recurgă la această măsură în urma unei campanii îndreptate împotriva sa de „oligarhii ruşi" de la conducerea TNK-BP.
Dudley a declarat că acordul semnat astăzi este un prim pas extrem de important către colaborarea dintre o companie naţională şi una internaţională, numind acest moment „un nou cadru pentru modul cum se poate face business în industria noastră".
Organizaţiile de mediu nu văd cu ochi buni această asociere, în contextul în care regiunea arctică este considerată privilegiată, iar, după dezastrul din Golful Mexic, BP este privită extrem de sceptic în legătură cu investiţiile de mediu.
„În acest mod, BP şi-a cumpărat accesul pe uşa din dos în zona arctică", a comentat Charlie Konick de la Greenpeace, citat de Reuters. „Se pare că BP nu a învăţat nimic după lecţia din Golful Mexic", a adăugat el.
BP are o capitalizare de piaţă de 150 de miliarde de dolari, iar Rosneft este evaluată la 83 de miliarde de dolari, potrivit Reuters.