Dialoguri in pridvor
Interviul de mai jos nu e un simplu text publicistic, ci o marturie de o sinceritate nemiloasa in expresie si dramatica pe fond. Da seama, pornind de la un caz particular, despre zbuciumul sufletesc al omului modern.
Pe Sorin Lavric (n. 1967) l-am intalnit in multe locuri unde stiam ca vom simti "adierea divina": la piese de teatru crestine, la lansari de carte cu miza religioasa, la concerte de colinde, la Simpozionul de Martirologie de la Bucuresti, din toamna anului trecut. Si i-am simtit fiorul mistic in eseurile pe care i le-am citit cu nesat in diverse reviste, ca si in cartea "Noica si Miscarea Legionara", premiata de Academia Romana. Asadar, ma asteptam la un dialog despre bucuriile credintei. Dar Sorin Lavric mi-a deschis usa spre avatarurile credintei, intr-un chip neconventional si uluitor.
"Am o religiozitate difuza, pe care cu greu o pot numi crestina"
- Sunteti unul dintre intelectualii romani care nu-si ascund sensibilitatea religioasa. Este vorba doar de un sentiment, de o stare spirituala, sau respectati indeaproape ritualul bisericii?
- Domnule Claudiu Tarziu, cand e vorba de ritual, sunt de o neglijenta mergand pana la indolenta. Nu merg duminica la biserica si nu am un duhovnic, iar daca ma intrebati cand m-am spovedit ultima oara, mi-e rusine s-o spun. Mai curand am un calendar interior, care imi dicteaza cand sa intru intr-o biserica si cand sa ma rog, dar orarul acesta tine de framantarile mele, nu de reperele anului liturgic. Am o religiozitate difuza, pe care cu greu o pot numi crestina. Daca purtam discutia asta acum trei ani, v-as fi spus ca sunt un agnostic iremediabil, lipsit de intelegere pentru crestinism. Dar intre timp, am cunoscut niste batrani care m-au facut sa simt adierea divina.
Arhanghelul Mihail
- Prin urmare, credinta dvs., atata ca
