Strategia de angajare a personalului navigant al companiei Tarom va fi schimbată, în condițiile în care 23% dintre piloți ies la pensie în acest an, iar în perspectivă flota Boeing ar putea fi înlocuită cu aparate Airbus.
Deși companiile aeriene private s-au chinuit mulți ani să „fure“ personalul navigant de la Tarom, operatorul aerian național a fost bombardat în ultima perioadă de CV-urile piloților altor companii: 107 persoane au aplicat, în decembrie 2010, pentru posturile de copiloți la Tarom.
Un număr de 17-18 dintre acestea provin de la angajați ai Blue Air, operator puternic afectat de criză și care a traversat în toamna trecută un proces de restructurare. Însă doar doi dintre angajații operatorului low-cost au reuşit la examen. Pe lângă cei de la Blue Air, piloții care solicită angajare la Tarom sunt de la Carpatair, Romavia, DAS, Aviația Militară, Aeroclubul Român, dar și proaspeți absolvenți ai Școlii de Aviație.
Abateri excepţionale de la regulă
Una dintre regulile de bază ale Tarom este că orice pilot trebuie să treacă prin „pepiniera“ operatorului, cum numesc cei de la direcția de zbor aparatele de zbor din familia ATR, apoi să fie comandant pe aceeași aeronavă, înainte de a ajunge copilot, și în final comandant la aparatele Boeing și Airbus. „Este o strategie folosită de marile companii pe vremea când aveau avioane mici“, explică Emil Dobrovolschi, vicepreședintele Direcției Operaţiuni de Zbor din cadrul Tarom. Abateri de la această regulă s-au făcut foarte rar şi pot fi considerate excepţii.
La finalul anului 2009, Tarom s-a confruntat cu o criză de piloți, din cauza legii care nu permitea cumularea pensiei cu salariul, astfel încât compania a decis școlarizarea a 22 de copiloți ai departamentului ATR, în vederea mutării lor pe aeronavele Boeing.
„La vremea când s-a luat această decizie, la ATR erau mulți copilo