Naţionala de polo juniori a României va evolua în grupa A preliminară, pentru calificarea la turneul final al Campionatului European din Croaţia, conform tragerii la sorţi de la Luxemburg.
În grupa A, tricolorii mici se vor duela cu Turcia, Slovenia, Marea Britanie, Macedonia şi Lituania, ultima urmând a găzdui turneul, la Elektrenai.
Celelalte grupe preliminare au următoarea componenţă:
Grupa B (la Odense, Danemarca) – Germania, Bulgaria, Polonia, Danemarca, Irlanda
Grupa C (Antwerp, Belgia) – Slovacia, Olanda, Republica Moldova, Belarus, Elveţia, Belgia
Grupa D (Kiev, Ucraina) – Rusia, Ucraina, Israel, Cehia, Malta.
Toate meciurile se vor juca în cadrul turneelor, în intervalul 7-10 aprilie, primele două clasate obţinând calificarea.
Primele opt clasate la ultima ediţie a CE, inclusiv naţiunea organizatoare a ediţiei din 2011, Croaţia, sunt calificate direct la turneul final.
Naţionala României nu s-a calificat la turneul final din 2010, încheind pe locul trei în grupa preliminară.