Cu siguranta ca recuperarea portofelului a determinat victoria tolerantei asupra intransigentei. Batrinul Tudose urca dealul Copoului ca de obicei, adincit in ginduri doar de el stiute, avind slaba convingere ca le va asterne cindva pe hirtie. Om cultivat si rascultivat in mai toate cele ale vietii, facea eforturi importante sa parcurga cei 8 km zilnic, cu dorinta de nezdruncinat de a fi inca in forma. Este adevarat ca o anumita lene incerca sa-si intre in drepturi, dar Tudose se lupta cu ea eroic si pornea spre a se achita de o importanta sarcina fata de trupul sau cam vlaguit de timp. Tudose era convins ca statea exceptional de bine la capitolul capatina si framintarile sale scoteau de acolo, dupa indelungi procese logice, mai mult intrebari decit raspunsuri. Nimeni nu contesta vasta sa experienta de viata, cu atit mai mult cu cit a dominat pe toti cei din jurul sau prin acuratetea judecatilor sale. Discipolii sai l-au apreciat mai ales dupa ce au reusit sa-l impinga pe o linie moarta, sau, mai elegant, de asteptare, cam necirculata si cu o singura destinatie. In drumul sau spre Agronomie, asigurat de un pas ritmic si deloc alert, eruditul Tudose analiza modul de a gindi la batrini. Concluziona cu anumite retineri si parea ca se fereste de verdicte care nu suporta replica. A ajuns la unele banalitati care, in analiza domniei sale, nu-s chiar banalitati. De exemplu, toleranta creste odata cu virsta si, ca o consecinta, intransigenta scade. Este firesc, gindea Tudose, odata ce te apropii de trecerea pragului, ai dorinta sa le spui tuturor un amical "la revedere". "La revedere" unde? intreaba teatral batrinul. Unde va merge el curind nu este un loc spre care se inghesuie lumea. Nu, nu acesta este sensul tolerantei accentuate spre final, ci mai degraba un fel de impacare cu toata suflarea omeneasca. Un fel de iertare, ceruta ca inainte de Sfinta Impartasanie? Nu, nici