* trei tineri din Ianca au furat 18 ţevi din fier din curtea unui localnic * un alt individ, din comuna Siliştea, a sustras 8 saci cu grâu de la o vecină
* un altul a fost surprins în timp ce sustrăgea un grătar metalic din faţa unei societăţii
Cinci brăileni au furat tot ce le-a picat în mână din curtea vecinilor sau a unor societăţi comerciale, pentru a mai face un ban. Toţi au ajuns însă pe mâna poliţiştilor, care le-au întocmit dosare penale.
Astfel, la data de 13 ianuarie, în jurul orei 6.00, lucrători de la Poliţia oraşului Ianca şi Postul de Poliţie Comunală Mircea Vodă i-au prins în flagrant pe localnicii B.I., B.C. şi C.A. Aceştia transportau cu o căruţă 18 ţevi din fier, sustrase din curtea locuinţei lui G.M., din satul Deduleşti, comuna Mircea Vodă. Prejudiciul, de aproximativ 600 de lei, a fost recuperat în totalitate şi predat părţii vătămate. Cercetarile continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
La ora 9.00, o femeie din comuna Siliştea, a sesizat agenţii de la postul de poliţie din localitate că, în noaptea de 11 spre 12 ianuarie, persoane necunoscute au escaladat gardul împrejmuitor al locuinţei sale şi au pătruns într-o magazie de cereale. Hoţii au reuşit să sustragă opt saci din rafie, a 40 kg fiecare, încărcaţi cu grâu.
În urma cercetărilor a fost identificat suspectul I.A., din aceeaşi localitate. Acesta a transportat şi depozitat sacii într-un imobil nelocuit, învecinat cu cel al părţii vătămate, intenţionând să-i vândă ulterior. El s-a ales cu dosar penal pentru furt calificat.
În jurul orei 17.00, o patrulă de siguranţă publică, care efectua serviciul de patrulare, a fost dirijată de ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului să se deplaseze pe strada Codrului. Administratorul unui magazin din zonă l-a surprins pe brăileanul M.M., care a sustras un grătar metalic din faţa societăţii. @N_