Biroul Naţional de Conducere al PNŢCD s-a reunit în acest sfârşit de săptămână la Făgăraş. Întâlnirea a avut ca scop îmbunătăţirea comunicării interne a partidului, dar şi eventualele proiecte pe care politicienii le au în vizor pentru următoarea perioadă. Prezent la întâlnire a fost şi preşedintele formaţiunii politice, Radu Sârbu, dar şi vicepreşedinţi ai organizaţiei naţionale. Una din temele abordate a fost şi cea legată de certurile interne, de care membrii organizaţiei nu se feresc să amintească. Mai mult, aceştia consideră că scindarea survenită în urmă cu mai bine de 2 ani în interiorul partidului nu a făcut altceva decât să submineze interesele acestuia şi să blocheze activitatea şi proiectele în derulare.
„În tot acest timp, în care noi puteam avea o colaborare foarte bună cu electoratul nostru, nu am făcut altceva decât să ne războim între noi prin tribunale. Am cheltuit o mare parte din timpul nostru preţios şi ne-am întors spatele către electoratul nostru“, a spus preşedintele organizaţiei PNŢCD, Radu Sârbu. Acesta nu consideră că despărţirea în două a partidului trebuia făcută şi că fostul preşedinte, Marian Miluţ, trebuia să se recunoască învins.
Un alt subiect abordat de către membrii organizaţiei a fost cel legat de alegerile din 2012, alegeri la care şi PNŢCD doreşte să participe cu toate efectivele pe care le are în ţară. „Avem planuri mari pentru 2012 şi nu ne lăsăm învinşi de problemele interne. Într-adevăr, dacă s-ar putea, noi am dori şi o conciliere, însă bineînţeles, fără Marian Miluţ. Am dori, de asemenea, să-l cooptăm şi pe fostul preşedinte al partidului, Victor Ciorbea. Însă, pentru alegerile din 2012, nu ne dorim ceva ştiinţifico-fantastic, adică să câştigăm alegerile prezidenţiale. Nu ar fi posibil, mai ales că noi nu ne-am prea regăsit în dorinţele electoratului în ultima perioadă. Reamintim că la