Datorită unor orgolii locale, în ultimii opt ani au apărut 200 de noi localităţi, oraşe şi comune. Lipsa de resurse bugetare va conduce, inevitabil, la o reorganizare administrativă. Secţiunea „Dosar“ din această săptămână îşi propune o dezbatere pe tema eficientizării administraţiei publice locale, care în prezent cheltuieşte mai mult decât încasează.

Viaţă la lumânare în secolul XXI

Mai mult de jumătate din localităţile din România nu reuşesc ca din veniturile proprii, taxe şi impozite locale, să-şi plătească măcar angajaţii din primării. În ultimii opt ani, de la recensământul din 2002 şi până la începutul anului 2010, numărul de oraşe a crescut de la 265 la 320, iar cel de comune de la 2.686 la 2.860.

REPORTAJ/ Oanca, satul muribund cu zece oameni şi 30 de câini

Raportat la anul 1990, numărul de localităţi din România a crescut în ritm alert. „Faţă de anul 1989, numărul de unităţi administrativ-teritoriale a crescut cu aproximativ 30 la sută. În mod nejustificat aş spune, pentru că, de la un număr de 23 de milioane de locuitori, acum 20 de ani, acum avem 21 de milioane. Deci, numărul populaţiei a scăzut, iar cel al localităţilor a crescut", a declarat, pentru „Adevărul", Vasile Gherasim, doctor în sociologie urbană.

Urbanizare forţată

Începând din 1968, viziunea administrativă a puterii comuniste a fost orientată către dezvoltare urbană şi reducerea decalajului dintre sat şi oraş. În acest context au dispărut sute de localităţi, ele fiind ori reconstruite, ori strămutate şi alipite altor unităţi administrative. Aşa au apărut oraşele muncitoreşti şi comunele de tip nou. Dezvoltarea lor a depins de economia centralizată.

După 1990, multe din aceste localităţi „model" au dat faliment, la propriu. Chiar dacă dezvoltarea administrativă a fost mai mult pe hârtie decât în realitate, în ultimii 20 de ani, sute de sa