Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Benzinarii luaţi la bani mărunţi

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Aproximativ 30 de conducători auto au protestat vineri seara împotriva preţului practicat la carburanţi, blocând timp de aproape trei ore activitatea a două staţii de alimentare din Târgu-Mureş.

Benzinăriile vizate au fost Petrom de pe strada Gheorghe Doja şi OMV de la ieşirea către Corunca, unde şoferii şi-au alimentat rezervoarele cu ţârâita şi au plătit cu monede de 10 şi 50 de bani. „E timpul ca toţi românii să se trezească şi să realizeze că raportat la venituri plătim cel mai mare preţ din Europa atunci când cumpărăm benzină şi motorină. Aşa nu se mai poate”, a spus Vlad. „Preţul de producţie e cu mult mai mic decât cel de la pompe. Şmecherii fac averi colosale prostindu-ne zilnic, pe noi, cei care alimentăm. Ne-am săturat de atâtea scumpiri”, a adăugat şi Emil.

Protestul a fost atent monitorizat de un echipaj de poliţie, dar conducătorii auto nu au provocat niciun incident, atmosfera fiind chiar destinsă, iar dialogul cu angajaţii de la casierie, destins. „Am alimentat în valoare de 50 de bani… câteva picături… Azi – mâine atâta ne vom putea permite, doar picături”, a spus unul dintre protestatari.

De asemenea, pe parbrizele autoturismelor a fost afişat îndemnul adresat tuturor conducătorilor auto din ţară de a se ralia protestului organizat pe plan naţional, care prevede ca în perioada 17 – 19 ianuarie benzinăriile să fie ocolite de toţi şoferii din România. „Poate că la nivel înalt nimănui nu-i pasă de noi, nu vor fi afectaţi de protestul nostru, dar e foarte important să boicotăm benzinăriile între 17 şi 19 ianuarie, să arătăm că suntem uniţi”, a declarat Levi, unul din conducătorii auto care nu-şi va alimenta maşina în 17, 18 şi 19 ianuarie.

Aproximativ 30 de conducători auto au protestat vineri seara împotriva preţului practicat la carburanţi, blocând timp de aproape trei ore activitatea a două staţii de alimentare din Târgu-Mu

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 18 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 11 ore
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 2 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Premieră! România găzduiește Campionatul European de Șah » Participare record la malul mării

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
România găzduiește Campionatul European de Șah, ediția 2025. Competiția se va desfășura în perioada 14-27 martie în Eforie Nord, iar organizatorii așteaptă aproximativ 400 de concurenți din 40 de țări europene.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

sâm.

9°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°