Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luminiţa Anghel a trecut peste eşecul relaţiei cu "Sanchi"

Publicat in Cancan, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Criza sentimentală a Luminiţei Anghel pare să se fi sfârşit, la mai bine de jumătate de an de când şi-a luat lucrurile din apartamentul de lux închiriat de fostul său iubit, "Sanchi", pe care l-a părăsit după mai mulţi ani de relaţie. În viaţa solistei a apărut un alt bărbat, despre care Luminiţa Anghel s-a grăbit să afirme că îi este doar un bun prieten. Poate, cine ştie, i se potriveşte exact zicala "cine se scuză se acuză", pentru că fotografiile publicate în ultima ediţie a revistei Spy îi arată... ca la prima întâlnire.

Nu demult, Luminiţa i-a făcut lui Doru o vizită la domiciliu, în buricul Bucureştiului, pe strada Tunari. A venit cu un cadou şi n-a stat mult în locuinţa artistului, care este însurat şi are o fetiţă de aproape un an. Cei doi prieteni au ieşit repede şi au intrat într-un local din apropiere, care a rămas gol pe parcursul întâlnirii lor de câteva ore. Şi, în mod cert, spaţiul era destinat numai celor doi, pentru că paparazzii Spy au încercat să intre, dar li s-a explicat că este închis pentru public. Luminiţa nu s-a plictisit deloc în compania lui Doru, care a făcut-o să se simtă bine, astfel că a ieşit destinsă din pub.

Eşti frumoasă? Întoarce lumea capul pe stradă după tine? Urcă-ţi acum pozele pe superfete.cancan.ro şi câştigă premii de excepţie!

Criza sentimentală a Luminiţei Anghel pare să se fi sfârşit, la mai bine de jumătate de an de când şi-a luat lucrurile din apartamentul de lux închiriat de fostul său iubit, "Sanchi", pe care l-a părăsit după mai mulţi ani de relaţie. În viaţa solistei a apărut un alt bărbat, despre care Luminiţa Anghel s-a grăbit să afirme că îi este doar un bun prieten. Poate, cine ştie, i se potriveşte exact zicala "cine se scuză se acuză", pentru că fotografiile publicate în ultima ediţie a revistei Spy îi arată... ca la prima întâlnire.

Nu demult, Luminiţa i-a făcut lui Doru o viz

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 3 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 7 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 11 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 4 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

27°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°