Pe termen scurt, substanţele din recipiente nu au efecte asupra stării de sănătate. Expunerea prelungită, zi de zi, la chimicalele prezente în ambalajele sau în caserolele de plastic creşte riscul de diabet şi de boli de inimă, arată studiile.
Într-un raport emis anul trecut, Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA) a precizat că nu are nicio intenţie să modifice recomandarea de a folosi în continuare ambalaje de plastic. Acest lucru pentru că cercetările efectuate în cadrul EFSA au arătat că, în doze mici, bisfenolul A, substanţa care se regăseşte în cea mai mare cantitate în ambalaje, nu afectează organismul uman.
Nu se face însă nicio precizare cu privire la expunerea la această substanţă pe termen lung, mai ales că bisfenolul A se regăseşte în aproape toate ambalajele produselor de pe piaţă, inclusiv în PET-urile de apă.
Bisfenolul, neurotoxic şi cancerigen
În ceea ce priveşte expunerea pe termen lung la bisfenol A (BPA), au fost realizate studii ample în anul 2008, de către oamenii de ştiinţă de la Şcoala Medicală „Peninsula" din Exeter, Marea Britanie. Aceştia au observat că persoanele care consumă mai mulţi ani alimente ambalate în plastic prezintă o concentraţie ridicată de BPA în urină. Iar nivelul ridicat de BPA în urină a fost asociat cu un risc de trei ori mai mare de boli cardiovasculare, comparativ cu persoanele cu o concentraţie mică sau medie a acestei substanţe.
Şi riscul de diabet zaharat de tip II este de 2,4 ori mai mare la cei cu BPA în urină. În plus, acelaşi studiu a arătat că nivelul enzimelor hepatice creşte mult peste limita normală în cazul persoanelor care folosesc zi de zi ambalaje de plastic. „Bisfenolul este un compus neurotoxic şi cancerigen demonstrat. Se găseşte în toate ambalajele din policarbonaţi", subliniază prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări