Familia lui Dorinel se aduna numai în vacanţe. Dar dacă, până acum, el trăia în România, în timp ce soţia şi fiica lui, Bianca, locuiau în Germania, anul acesta Simona se întoarce la Dorinel, fata lor urmând să înceapă studiile în Olanda.
Unde e mai bine, în România sau Germania?
Bianca: În Germania. Acolo stau de mică. De la patru ani. Am mers la şcoală acolo şi-mi place mentalitatea lor.
Simona: Mie îmi place disciplina lor.
22 de ani. Sau câţi aveţi împreună de căsnicie?
Dorinel: 23 vom face acum în septembrie.
Foarte mulţi.
Dorinel: Ca jucător şi antrenor, e foarte important să fii susţinut de o familie. Au avut răbdare. Sunt foarte puţine cazuri ca al nostru.
E noroc să întâlneşti un om cu care să ajungi să-ţi trăieşti toată viaţa?
Simona: E destin. Noi ne-am cunoscut şi el a trebuit să plece o săptămână la lotul naţional de juniori.
Mi-a spus că discutăm mai serios când se întoarce. L-am întrebat dacă vrea să avem o relaţie serioasă sau mă consideră o aventură.
El a înţeles că eu vreau doar să mă distrez şi eu l-am lăsat să înţeleagă ce a vrut.
Nu ne-am mai întâlnit şi după opt luni a revenit şi m-a întrebat dacă vreau să fiu prietena lui.
I-am spus că încă mă mai gândesc şi abia după o săptămână i-am răspuns că vreau.
Cum te-a cerut de soţie Dorinel?
Simona: Păi m-a întrebat dacă vreau să fiu prietenă cu el. A urmat logodna, când s-a ţinut o masă în familie, şi după aceea a trebuit să ne căsătorim, pentru că mama nu a fost de acord să plec cu el necăsătorită.
Se schimbă dragostea în 20 de ani?
Simona: La noi accelerează spre mai mult. Acum 20 de ani nu ştiam exact ce înseamnă să fiu îndrăgostită.
Acum, la 40 de ani, pot să spun că sunt mai îndrăgostită decât la 20. Dar nu pentru că e Dorinel pe primul loc.
Cum e cuplul Dorinel-Simona?
Simona: