Singura pârtie utilizabilă dintre cele şapte ale staţiunii montane Straja a rămas Constantinescu. Vremea călduroasă şi ploile au topit zăpada, iar în acest weekend numărul turiştilor a fost cel mai mic din ultimele două luni. Nici în staţiunea Parâng nu se poate schia.
Numărul turiştilor a scăzut dramatic în staţiunea Straja, din cauza lipsei zăpezii de pe pârtii.
Calea Lupilor – potecă tematică inaugurată, în weekend, în Parcul Naţional Retezat
FOTOGALERIE Cum a fost „trezit la viaţă” un castel îngropat în legende înfiorătoare
Azi dimineaţă, schiorii veniţi la distracţie puteau fi număraţi pe degete, pe pârtia Constantinescu, singura care mai poate fi folosită în prezent. Situaţia este similară şi în Parâng, unde lipsa zăpezii i-a descurajat pe cabanieri.
„În mod normal, în această perioadă pârtiile ar trebui să fie pline de turişti, însă la fel ca sezonul trecut suntem urmăriţi de ghinion”, a declarat Alexandru Modârcă, proprietarul unei case de vacanţe din Parâng. Abia spre sfârşitul săptămânii viitoare au fost anunţate ninsori în zonă.