Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Maneaua pentru Steaua a fost palma care m-a trezit“

Publicat in Adevarul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Jucătorul de 21 de ani spune că momentul în care a petrecut pe acorduri închinate rivalilor din Ghencea a fost unul care i-a schimbat în bine cariera. Torje aşteaptă derby-ul cu Steaua. „De când sunt la Dinamo nu am pierdut niciun meci cu cei din Ghencea“, anunţă el, iar bilanţul îi dă dreptate: 4 victorii şi două remize.

„Adevărul" : Ce faci, continui la Dinamo? S-a spus că pleci în această iarnă.

Torje: Nu sunt disperat să plec. Şi suporterii mi-au cerut să nu plec şi nu o voi face. Mă bucur că sunt apreciat de ei. Nu ştiu de nicio ofertă şi mă gândesc doar la echipa de club.

Siteul transfermarkt.de te-a evaluat la 3.800.000 de euro, iar acţionarii spun că valorezi peste 5 milioane? Cum ţi se par aceste sume?

Sunt oameni care se ocupă de aşa ceva şi ei ştiu cel mai bine. Important pentru mine este să-mi fac treaba cât mai bine la Dinamo. Oricum, pe mine nu mă interesează dacă sunt urmărit de nu ştiu ce scouter sau de la ce club sunt. Nici nu mă gândesc la asta, ci doar la meciul în sine.

Dacă ar fi să pleci, ce-ai prefera? S-a vorbit de echipe din Germania sau de Galatasaray.

Nu pot să zic că mi se potriveşte Germania sau Turcia. E posibil să te acomodezi în Bundesliga chiar dacă tu crezi că nu ţi se potriveşte sau oriunde altundeva.

Eşti de trei ani în „Ştefan cel Mare" şi nu ai luat niciun titlu...

Da, e o dorinţă de-a mea mai veche. Mi-aş dori să câştig cel puţin un trofeu anul acesta. Eu aş vrea şi Cupa şi campionatul, dar este foarte greu. Trebuie să credem că vom reuşi, dar totodată să fim conştienţi că este dificil. Nu vreau să mă mulţumesc cu puţin. Vom lupta până când nu vom mai avea şanse matematice.

Cupa e un obiectiv realizabil acum.

Da, dar să ne gândim doar la Cupă este prea puţin. Trebuie să tindem spre mai mult. Mai aproape este acest trofeu şi mi-ar plăcea să jucăm finala cu Steaua, m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 7 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

21°
mar.

21°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°