Actorul american Matt Damon a declarat recent, pentru site-ul contactmusic.com, că plănuieşte să lucreze din nou cu cel mai bun prieten al său, Ben Affleck, anul acesta.
„Încercăm să facem un film al nostru. De zece ani plănuim asta, dar, până acum, viaţa a avut alte planuri cu noi", a declarat Damon. Unul dintre motivele pentru care n-au mai apucat să colaboreze este că amândoi sunt taţi de copii mici.
Damon are patru fete, cu soţia sa, Luisiana: Isabella (patru ani), Gia (doi ani), Stella (trei luni) şi Alexia (11 ani, dintr-un mariaj anterior al Luisianei). Şi Ben Affleck are, cu soţia lui, Jennifer Garner, două fetiţe: Violet (cinci ani) şi Seraphina (doi ani).
Damon a mai spus că-l admiră pe prietenul său pentru începutul de carieră de regizor: Affleck a regizat „The Town/Oraşul", cu succes şi la critici, şi la public. Damon şi Affleck au crescut împreună în Boston şi şi-au început carierele la Hollywood în aproape acelaşi timp.
Cei doi au primit câte un Oscar pentru scenariul filmului „Good Will Hunting/Bunul Will Hunting" (1997), pe care l-au scris împreună. Doi ani mai târziu, au apărut împreună în filmul „Dogma", regizat de Kevin Smith, în care jucau rolurile a doi îngeri răzbunători.