Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Richie de la Mancha şi Dulcinea-Candice

Publicat in Jurnalul, duminică 16 ianuarie 2011 ·

Fondator al trupelor hard rock Deep Purple (1968-1975, 1984-1993) şi Raibow (1975-1984, 1994-1997), Ritchie Blackmore este unul dintre marii chitarişti ai lumii (locul 55 în topul Rolling Stone). În 1997, împreună cu Candice Night (a patra lui soţie) a format Blackmore’s Night (folk „medieval”).

Săptămâna viitoare, la Spinefarm Records apare „Autumn Sky”, noul album de studio al grupului Blackmore’s Night, ce cuprinde paisprezece piese noi compuse de Richie plus „Celluloid Heroes”, un cover după The Kinks. Înregistrat în perioada când Candice era însărcinată, discul este dedicat fiicei lor, născută la data de 27 mai 2010 şi botezată Autumn Esmeralda. Precedentul album Blackmore’s Night, „Secret Voyage”, a intrat în 2008 direct pe prima poziţie a Billboard New Age Chart, unde a staţionat timp de patru săptămâni.

Din prima sa căsătorie (cu nemţoaica Margit), Blackmore are un băiat, Jürgen R. Blackmore (născut în 1964). Acesta este chitarist în Over the Rainbow, grupul condus de Joe Lynn Turner, fost solist vocal la Rainbow şi Deep Purple, cu tata Blackmore. Deşi au existat tot timpul zvonuri privind revenirea „la realitate”, Richie le-a negat de fiecare dată şi îşi vede în continuare de noul său drum. În fiecare an, Blackmore’s Night participă la tot felul de târguri sau festivaluri medievale şi ar putea reprezenta alegerea perfectă pentru ARTmania! Susţine concerte şi turnee în locaţii adecvate muzicii grupului, inclusiv Turul Castelelor Europei, evoluând în decoruri compuse din diferite vestigii istorice pentru fanii devotaţi, majoritatea acestora venind la spectacole îmbrăcaţi în haine de epocă. Bucurându-se de succes mai mult în Europa, Blackmore’s Night a inspirat mai multe grupuri de tip „tribute band”, precum Renaissance Night (the Italian) Morning Star şi The Midnight.

Fondator al trupelor hard rock Deep Purple (1968-1975, 1984-1993)

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 9 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 6 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 10 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 10 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 13 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 14 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 6 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 9 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

21°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°