Soţii Lina şi Nicolae Borza sunt singurii din Morţeşti, judeţul Cluj, un sat cu un nume, parcă, predestinat pieirii. Aflat la 12 kilometri de Ceanu Mare, reşedinţa de comună, şi la opt kilometri de cea mai apropiată locuinţă, satul Morţeşti este una din puţinele localităţi din ţară cu doi locuitori.

În 1966, Morţeştiul număra 251 de suflete. Condiţiile grele i-au izgonit pe oameni spre locuri mai apropiate de lume. În sat erau dinainte de Revoluţie doar două familii. Una a plecat, în urmă cu două luni.

REPORTAJ: Viaţa cu doar patru vecini într-un sat pe cale de dispariţie

Satul pustiu, cu patru oameni şi nouă cai: "Topim zapada să nu murim de sete!"

La capăt de lume

Familia Borza trăieşte de pe urma micii gospodării. „Am terminat şi eu, şi soţia câte opt clase, pe care le-am făcut în Dosul Napoului. Aşa era pe vremuri. Dar n-am lucrat niciodată decât aici, cu animalele. Pensie nu am luat niciodată. Soţia capătă vreo 300 de lei pe lună, pentru că ea a figurat în registrul Colectivului“, îşi începe povestea Nicolae Borza (64 ani).

La Morţeşti, până şi animalele par deranjate de prezenţa străinilor. „Se sperie de străini. Aici, trece şi câte o jumătate de an şi nu vine nimeni să ne întrebe de sănătate. Animalele sunt obişnuite doar cu noi“, crede capul familiei. Cei doi cresc nouă vaci, peste 200 de oi, un cal, păsări, vreo zece purcei şi tot cam atâţia câini.

VEZI AICI CUM TRĂIESC ACEŞTI OAMENI - GALERIE FOTO

O zi din viaţă, la Morţeşti

Ziua începe la Morţeşti la ora cinci dimineaţa. „Pe când se crapă de ziuă, noi suntem sătui de lucru. Animalele trebuie hrănite, foc trebuie făcut, la fel şi mâncare. Laptele nu ni-l ia nimeni aşa că facem caş, pe care-l duce bărbatu-meu o dată pe lună la Câmpia Turzii şi-l vinde. Din bănuţi cumpără ulei, câte-o sticlă de suc, detergent“, explică Lina Bo