Foto: Arhiva Radu Rotărescu Sunt multe lucruri pe care un artist le adună în suflet de-a lungul unei cariere. De la muzică la vise. Cu atât mai mult atunci când drumul în muzică începe devreme. La examenul de la Conservator a ridicat sala în picioare. Mi-amintesc şi acum bucuria cu care mi-a dat vestea bună. Se năştea în fiinţa ei un nou sentiment. Iubea muzica, cu atât mai mult opera, nu avea cum să pornească în viaţă pe alt drum decât acesta. Se pregătise din răsputeri pentru el.
Soprana Roxana Briban a studiat încă de la 6 ani vioara, dar şi cântul, devenind în scurt timp solistă a Corului de Copii al Radiodifuziunii Române, cu care a susţinut peste 300 de concerte în ţară şi în străinătate. Rar îşi permitea pauze, respira puţin, apoi o lua de la capăt, dornică să fie cea mai bună. Entuziasmul ei avea un farmec aparte. În jurul ei au fost mereu oamenii care au iubit-o. Mă număr printre aceştia, chiar dacă viaţa ne-a îndreptat paşii spre locuri diferite. Indiferent cât de departe am fost însă una de alta, prietenia a rămas undeva, în colţul sufletelor noastre. I-am urmărit cu bucurie ascensiunea fulminantă. Roxana Briban umplea sufletele celor care o ascultau. Le răspundea tuturor la întrebări, le alina gândurile. O sămânţă muzicală a încolţit în inima ei, iar rodul bogat a cucerit scenele lumii. A rămas constantă, statornică, primitoare, iubitoare a unui public fără de care îi era imposibil să trăiască. Era născută pentru scenă.
Absolventă a clasei de canto a renumitei profesoare Maria Slătinaru-Nistor, a intrat repede în circuitul valorilor scenei lirice, debutând la Opera Naţională în Contesa din „Nunta lui Figaro”, remarcată fiind de Răzvan Cernat şi apoi de Ludovic Spiess. Maestrul Ludovic Spiess, într-unul dintre ultimele interviuri acordate înaintea dispariţiei sale, îmi mărturisea despre Roxana Briban că este elementul cel mai valoros al ace
