Noica şi A.P. discutând în camera filosofului din cabana acestuia de la Păltiniş Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (4)
(continuare)
Noica: Domnule Păunescu, v-a plăcut să vă bateţi cu sectoristul, dar eu v-aş vedea mai degrabă luptându-vă cu eternitatea.
9 august 1986, Păltiniş, la Constantin Noica, împreună cu Adrian Păunescu
De la răul bine aşezat de Dumnezeu până la femei şi bastarzi, Constantin Noica se lansează într-un recital de fraze memorabile. Bine dispus, încadrat de oameni care îl ascultă cu admiraţie, filosoful se simte mai tânăr în atmosfera de seminar lejer, creată de grupul cu care a venit Adrian Păunescu în camera din cabana de la Păltiniş. Cu voce mai energică, mai înaltă decât până atunci, filosoful continuă să vorbească în pilde:
– Cele mai puternice societăţi, care îşi respectă statutul, sunt cele de hoţi. Dar nu durează... Te întrebi dacă răul ăsta nu e bine aşezat de Dumnezeu. Monstruozităţile sunt un argument al lui Dumnezeu, că există. Teologia a fost zguduită de problema predestinaţilor. Bogomilismul, catarii, toţi introduc răul necesar. Cum de ar fi putut crea Dumnezeul perfect ceva imperfect?
***
– N-am avut privilegiul şi plăcerea, până acum, să vină la mine o femeie şi să-mi spună: „Nu-mi pasă de nimic, de mariaj sau de altceva, vreau un copil nelegitim cu dumneata”. Toţi marii renascentişti au fost bastarzi. Până şi Leonardo.
***
– Aţi vorbit frumos despre mine, domnule Adrian Păunescu. Parcă aş fi mort... Aţi auzit de bocetul pe care i l-au făcut femeile lui Harry Brauner, când credeau că a murit: „Am aflat de prin vecini / Că te-au dus în gard de spini, / Gard de spini, nu gard de flori, / C-ai murit în închisori”.
***
– Ştiţi de sfântul care a stat, în vârful unui par, 20 de ani. Îi duceau mâncare cu prăjina, apă – la fel, dar eu z
