2011 ar putea aduce o schimbare interesantă în tradiţia protestului de la noi. Azi începe un soi de mică subminare a pompelor de benzină, mai mulţi şoferi anunţînd că nu vor alimenta timp de trei zile. Cred că e încă un protest mult prea politicos şi prea vag. Dar e un pas.

Pentru că privatizarea Petrom este un exemplu perfect de cum s-a aliat statul cu mari corporaţii transeuropene pentru a duce la capăt diverse obiective politice împotriva cetăţenilor săi (şi spunînd tot timpul că e în interesul cetăţenilor săi).

Una dintre cele mai avantajoase afaceri cu statul român din toate timpurile a început în decembrie 2004, pe când, cu un simplu vot, aleşii noştri au decis să privatizeze Societatea Naţională a Petrolului PETROM – SA Bucureşti. “Privatizarea” a fost gândită în interesul poporului român desigur, iar rezulta­tul a fost cel aşteptat: înstrăinarea celei mai importante companii ro­mâ­neşti către o altă companie de­ţi­nută majoritar de un alt stat! Aface­rea petrolului românesc vândut pe doi lei statului austriac a avut la bază pre­vederi contractuale care vor mai adu­ce şi alte pierderi pentru Ro­mâ­nia. Astfel că, prin contractul de pri­va­tizare din 2004, sta­tul, la recomandarea consultanţilor, a acordat Petrom o facilitate fiscală denumită “cotă ecologică”. Vorbim practic de un stimulent care îi permite investitorului austriac să nu plătească anual impozit pe profit în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari.

Cum s-a ajuns la vânzarea aurului negru pe aproape nimic? Primul pas a fost în 2000, când Traian Bă­ses­cu, la vremea aceea ministru al Trans­por­­turilor a semnat un memorandum cu Banca Mondială prin care sta­­tul român îşi asuma privatizarea com­­paniilor energetice şi a sistemului bancar. Apoi statul a trecut la pri­va­­tizarea Petrom. Responsabilitatea pri­vatizării a fost disipată în Par­la­ment, vânzarea fiind aprobată