Brăilenii nu se mai înghesuie să-şi ridice ajutoarele alimentare la care au dreptul, iar primarul Aurel Simionescu avertizează că dacă beneficiarii nu-şi vor ridica produsele, acestea vor fi date altor persoane care chiar au nevoie de ele.
Edilul şef şi-a motivat intenţia prin faptul că alimentele au un termen de garanţie, de aceea beneficiarii nu pot fi aşteptaţi la nesfârşit. Dacă întârzie foarte mult, s-ar putea ca atunci când se hotărăsc să vină, să primească nişte produse expirate.
De exemplu, la lapte praf, din cele peste 10.000 de kg. au fost date până acum 4.695 kg., adică nici jumătate. „Laptele praf expiră la 31 martie. Asta înseamnă că cel puţin cu o lună de zile înainte trebuie dat", a declarat Aurel Simionescu.
„Dacă nu vin să-l ia, vom disponibiliza laptele. Poate sunt oameni care au nevoie. Nu putem aştepta", a mai spus acesta.
Dacă la început oamenii au dat buzna, înghesuindu-se de dimineaţă cu sacoşe şi cărucioare la centrele de distribuţie, pe parcurs, şi-au mai pierdut din interes.
După aproximativ două luni, sacii cu produse, făină, mălai, zahăr, paste făinoase, biscuiţi, au rămas abandonaţi în depozite. Din cei 15.131 de potenţiali beneficiari, până acum s-au prezentat aproape 11.000, adică aproximativ două treimi. Primarul Aurel Simionescu a mai spus că nu înţelege motivele celor care pot beneficia de aceste ajutoare şi totuşi refuză să vină să le ridice.
„Sunt lucruri pe care eu le înţeleg mai puţin", a conchis edilul şef. Reamintim că distribuirea ajutoarelor comunitare se face la Grupul şcolar industrial Constantin Brâncoveanu şi Colegiul Naţional C.D. Neninţescu.